Profesorii care au participat la instruiri în Rusia, identificați. Au fost și grupuri de elevi

  • 14 Mai 2025 17:17
Profesorii care au participat la instruiri în Rusia, identificați. Au fost și grupuri de elevi Sursa foto: Stiri.md

Peste 30 de cadre didactice din Republica Moldova au participat la instruirile organizate în Federația Rusă de organizația Evrazia, entitate aflată sub sancțiuni internaționale implicit pentru implicarea în activități de destabilizare a Republicii Moldova. Totodată, există informații și despre deplasarea grupurilor de elevi și tineri la activități în Rusia sau pe teritorii ocupate de Rusia în Ucraina. Declarații în acest sens a făcut ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, transmite IPN.

Potrivit ministrului, 28 dintre profesori au participat în 2024 la instruirile documentate de Serviciul de Informații și Securitate. Alte cinci cadre didactice au mers în Rusia anul acesta. Consiliul de Etică al ministerului urmează să se întrunească săptămâna viitoare pentru a examina și a veni cu decizii. Dan Perciun spune că MEC consideră că în primă etapă ar trebui să fie aplicată avertizarea, iar dacă acțiunile se repetă, sancțiunea să fie maximă – retragerea gradelor didactice și manageriale.

Ministrul a mai spus că autoritățile cunosc din ce instituții de învățământ sunt profesorii, fiind vorba în mare parte despre școli din Găgăuzia, cu predare în limba rusă.

Potrivit ministrului, persoanele au participat la activități de promovare a narativelor rusești de justificare a războiului în Ucraina și de promovare a lumii ruse. Ministrul a mai spus că unul dintre scopuri este transformarea acestor profesori în agenți de influență odată reveniți în școli.

Organizația necomercială Evrazia, aflată sub sancțiuni internaționale, este o entitate afiliată politicianului fugar Ilan Șor, condamnat în Republica Moldova la 15 ani de închisoare pentru fraudă și spălare de bani. Anterior Evrazia a finanțat organizarea pelerinajelor în Rusia pentru preoți, fapt confirmat și de mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove Vladimir, care însă a negat o implicare a lui Șor în acest proces.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Un pământ și două ceruri cu Ana Bantoș
Meteo Chișinău
28,7
Cer senin
Umiditate:41 %
Vint:3,81 m/s
Mon
25
Tue
25
Wed
22
Thu
22
Fri
21
Arhivă Radio Chișinău