Profesoară: Paștele e despre liniște sufletească și apropiere de familie

  • 30 Aprilie 2021 11:06
Profesoară: Paștele e despre liniște sufletească și apropiere de familie

Paștele este una din cele mai așteptate și respectate sărbători religioase, care comemorează evenimentul fundamental al creștinismului – Învierea lui Iisus. Este sărbătoarea cea mai mare din calendarul creștin. Păstrându-și până în prezent semnificația, are farmecul ei aparte, fiind un moment de liniște sufletească și de apropiere de familie. O spune profesoara de folclor Ala Bodlev-Tabaranu, de la Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, citată de IPN.

Ala Bodlev-Tabaranu a menționat că putem asocia sărbătoarea cu primăvara. Retrezirea naturii simbolizează noua viață pe care creștinii au câștigat-o prin crucificarea și Învierea lui Iisus. „Fiind cea mai importantă sărbătoare creștină, oamenii se pregătesc pentru ea după obiceiuri și tradiții din illo tempore, păstrate mai ales de bătrâni. Farmecul deosebit este dat de semnificația religioasă, întotdeauna mai există o șansă de mântuire, dar și de tradițiile pascale: oul roșu, pasca, cozonacul, slujba de sâmbătă seara și luarea luminii”, menționează lectorul universitar.

Printre obiceiurile pascale mai puțin cunoscute, care poate au și fost deja uitate, Ala Bodlev-Tabaranu a pomenit că, pe vremuri, de Paști, în multe sate se organizau jocuri, hora satului, unde veneau săteni de toate vârstele. Tradițional în zilele de Paști la moldoveni era „datul în scrânciob”. Drept plată pentru această distracție erau ouăle roșii. Se credea că cine se dădea în scrânciob, aceluia îi vor crește roadele și-i va merge bine tot anul. A doua zi de Paști se obișnuia ca finii să se ducă la nași cu daruri: pască, cozonac, ouă roșii, dulciuri și altele.

O problemă a timpurilor în care trăim, spune profesoara, este centrarea pe acumularea de bunuri, când nu mai rămâne timp pentru tradiții. Omul modern e mereu grăbit și nu se poate bucura de patrimoniul cultural moștenit, de valorile și învățăturile transmise în timp.

De Paște, profesoara a venit și cu un mesaj de felicitare, adresat inclusiv studenților, pe care i-a îndemnat să fie mai buni, să se bucure din plin de frumusețea tuturor lucrurilor care îi înconjoară și să dăruiască iubire celor apropiați. „Lumina și căldura Paștelui să vă încălzească sufletele, să vă lumineze mințile. Să aveți parte de sărbători fericite alături de cei dragi sufletului vostru”, a fost mesajul Alei Bodlev-Tabaranuprofesoară de folclor la Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de vârf cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
3,24
Cer senin
Umiditate:60 %
Vint:1,03 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău