Produsele Apple ale acestei toamne. Merită să dai 1.000 de euro pentru un iPhone X?

  • 24 Septembrie 2017 13:39
Produsele Apple ale acestei toamne. Merită să dai 1.000 de euro pentru un iPhone X?

Anul acesta s-au împlinit 10 ani de la lansarea pimului iPhone și în cinstea acestui eveniment rotund, compania Apple a construit un nou amfiteatru special botezat după „tăticul” companiei, Steve Jobs, în sediul lor din Cupertino. Apoi au invitat presa și investitori din toată lumea la evenimentul anual de toamnă unde ne-am obișnuit deja să vedem ce are Apple mai nou de oferit în materie de smartphone-uri, smartwatch-uri și altele. La cât de repede funcționează zvonistica în mediul online, nu putem spune că au fost foarte multe surprize în ceea ce privește noile terminale, însă abordarea companiei pentru viitor și funcțiile speciale cu care sunt echipate smartphone-urile Apple din 2017 ne provoacă să ridicăm o sprânceană și să ne punem niște întrebări despre viitorul tehnologiei.

Pe lângă cele trei noi smartphone-uri Apple, s-a discutat în cadrul evenimentului și despre noile update-uri pe care le vor primi sistemele de operare iOS și MacOs, noul AppleTv și a treia generație de Apple Watch, care a primit LTE și poate fi folosit pentru a primi și a da telefoane. Dar să le luăm pe rând, notează Digi24.

 iPHONE 8
Cele două telefoane previzibile au fost iPhone 8 și iPhone 8 Plus, care sunt de fapt upgrade-uri destul de banale a lui iPhone 7. Și chiar dacă știam asta, pentru că Apple nu își întrerupe niciodată ciclul de lansare importantă - upgrade minor, lansare importantă, upgrade minor și așa mai departe -  în alți ani probabil că s-ar fi numit mai degrabă iPhone 7S și 7S Plus. Probabil, însă, și pentru a ține pasul cu Samsung, care a ajuns deja la Galaxy S8, cât și pentru a face un salt mai mic de la 8 la 10, reprezentanții companiei au decis să le denumească astfel.

Telefoanele iPhone 8 au primit un nou spate de sticlă ce adaugă un plus de stil designului și are și funcția utilitară de a permite telefoanelor să se încarce wireless prin intermediului noului AirPower Charging mat. Acest device este de fapt un simplu încărcător wireless de tip preșuleț la fel cum sunt toate zecile de modele apărute încă de prin 2015 compatibile cu telefoanele Android. Faptul că Apple a decis că este într-un final momentul să intre în jocul încărcării fără fir e cel mai probabil un lucru bun pentru companie, însă discuția despre utilitatea încărcării wireless și standardele de compatibilitate e puțin mai lungă, așa că vom reveni la ea mai târziu.

Pentru moment e bine de știut că Apple a decis să le ofere utilizatorilor posibilitatea de a-și încarcă toate iphone-urile și Apple Watch-urile simultan, cu același încărcător, și că noile modele sunt compatibile custandardul Qi de încărcare wireless care se găsește în multe astfel de preșulețe disponibile deja pe piață.

iPhone 8 și iPhone 8 Plus au primit amândouă un upgrade de procesor, de la A10 la A11, camere duale de 12 megapixeli, care pot filma slow motion și la rezoluție 4K, și un nou display ce include funcția True Tone. Ce face funcția asta este că ajustează balansul de alb în funcție de informațiile colectate de senzorii speciali ai telefonului despre căldura și intensitatea luminii dintr-un anumit spațiu. După acea, telefonul prelucrează aceste informații și ajustează intensitatea ecranului precum și nuanțele culorilor pentru a face cititul mai plăcut, contrastul mai intens și realizarea fotografiilor mai ușoară și mai precisă.

Și software-ul camerei a primit o serie de îmbunătățiri, cea mai notabilă fiind funcția de iluminare a portretelor. Chiar dacă efectele de lumină nu sunt perfect realiste, execuția este mult mai bună decât ne-am fi așteptat de la un truc software.  

Ambele telefoane vor fi disponibile începând cu sfârșitul lunii.

Există doar două configurații posibile pentru cele două telefoane, una cu 64 de giga de memorie internă și una cu 256 de giga de memorie internă.

iPhone 8 pornește de la 700 de euro în sus, iar iPhone 8 Plus de la 800 de euro în sus.

Deși pe parcursul prezentării noilor iPhone8 și 8Plus am căscat puțin, compania nu a insistat prea mult pe aceste modele, ci s-au concentrat pe vedetă evenimentului:

iPHONE X

Noul iPhone 10 (nu X, ci 10, și noi am fost puțin confuzi la început) este fără îndoială cel mai performant și mai luxos terminal lansat de compania lui Steve Jobs până în prezent și își propune în primul rând să demonstreze abilitățile inovative ale dezvoltatorilor Apple, precum și posibilitățile nelimitate pe care viitorul ni le pune la dispoziție în materie de tehnologie.

iPhone X este un flagship care merită toată atenția.

Telefonul are un ecran OLED de 5.8 inchi cu Super Retina Display și o rezoluție de 2.436 pe 1.125 de pixeli. Este pentru prima dată când Apple folosește tehnolgia OLED în ecranele sale.

Diferența principala dintre ecranele OLEd și LCD-uri este contrastul și profunzimea negrului.

În timp ce ecranele LCD se bazează pe iluminarea din spate a imaginii și astfel până și pixelii negri sunt puțini luminați, tehnologia OLED scoate complet din schema de lumini pixelii negri, astfel contrastul este aproape infinit și contururile obiectelor mult mai bine definite.

Ecranul are de asemenea și suport pentru HDR10 și Dolby Vision, ambele fiind tehnologii care îmbunătățesc contrastul și nivelul de detalii din imaginile redate.

Ecranul dictează tot ce se întâmplă cu designul lui iPhone X, deoarece telefonul este pur și simplu construit în jurul său. De aceea, noul terminal Apple nu mai are buton de home, ci un nou sistem de deblocare prin detectarea feței.

Funcția de Face ID a stârnit multe discuții în urmă evenimentului și  simt nevoia să îmi spun și eu părerea, spune Flavia Negoescu, realizatoarea emisiunii „2.0” de la Digi24. În primul rând, Apple nu este prima companie care experimentează cu astfel de senzori biometrici. Foarte mulți producători de telefoane Android, precum Samsung, LG sau Motorola au încercat să integreze în telefoanele lor sisteme care îți citesc retina și Samsung chiar a inclus o funcție de citire a feței pe noile telefoane din gama Galaxy S8.

Cum funcționează deblocarea prin detectarea feței

Problema cu această tehnolgie nu este atât de mult legată de funcționalitate și consecvență, căci acestea sunt lucruri care se repara și se perfectioeaza în timp. Problema este pur și simplu una de securitate. Deoarece din ce în ce mai multe informații legate de viața noastră se află pe smartphone - de la datele noastre bancare, la parole și conturi de email până la fotografii personale și numere de telefon -, telefonul devine un obiect pe care trebuie să îl protejăm. Informația a devenit în epoca noastră unul dintre cele mai comercializabile bunuri, pentru care există foarte mult interes comercial, care adesea nu este tocmai bine intenționat. Așadar, este important să știm cum să ne protejăm informațiile personale. Și pe o scară de la prietena ta care vrea să îți citească mesajele și îți scanează fața în timp ce dormi până la persoane rău intenționate care pot cu mai mare ușurință să îți scaneze fața și să îți acceseze informațiile, toate metodele de genul scanare de față, amprentă și așa mai departe sunt considerabil mai puțin sigure decât clasicul cod numeric. Așadar, chiar dacă este o funcție drăguță, care ne face să ne simțim ca într-un film SF din anii 80, realitatea este că este o variantă de securitate mult mai nesigură.

Totuși, tehnologia din spatele sistemului de Face ID este foarte interesantă. Ea funcționează datorită camerei TrueDepth care se află pe partea din față a telefonului. Acest sistem include un set de senzori de mare precizie și un proiector care te citește cu ajutorul a 30.000 de puncte infraroșii. Sistemul citește harta feței tale formate din puncte și o compară cu imaginea stocată în memoria telefonului folosind un procesor special de tip rețea neurală. Telefonul nu se deblochează dacă nu ești atent, adică dacă ai ochii închiși spre exemplu, însă software-ul inteligent știe să te recunoască și dacă ai ochelari, te tunzi diferit sau porți o pălărie.

Camera frontală a lui iPhone 10 a ajuns să fie mai importantă decât cea din spate și la cât de ubicue au devenit selfie-urile, adevărul e că era momentul să se întâmple asta.

Pe lângă funcția de FaceID, Apple a prezentat o aplicație specială de realitate augmentată pentru noul iPhone 10: Animoji. Această nouă funcție distractivă implică o serie de emoji-uri și filtre de snapchat care reacționează la expresiile tale faciale și transformă comunicarea prin mesaje în ceva mult mai dinamic și mai interactiv.

Restul specificațiilor sunt cam la fel ca pe noile iPhone 8: un procesor A11, o viață a bateriei îmbunătățită cel puțin în teorie, o cameră principala duală cu un senzor de 12 megapixeli și două obiective wide cu diafragmă generoasă, un spate din sticlă care face telefonul să poată fi încărcat și wireless și bineînțeles niciun port-jack de căști.

Merită 1.000 de euro un iPhone X?

Telefonul va fi disponibil începând cu luna noiembrie și va costă 1.000 de euro pentru varianta de 64 de giga și aproximativ 1.200 de euro pentru cea de 256 de giga.

Multă lume a fost pur și simplu șocată de prețul piperat al telefonului, dar dacă este să fiu sinceră, pe mine nu m-a șocat prea tare, spune Flavia Negoescu, realizator „2.0”.

În primul rând, iPhone-ul nu a fost niciodată un telefon ieftin, de altfel primul iPhone costa aproximativ 500 de euro la vremea sa, ceea ce era mult mai exagerat prin comparație cu celelalte telefoane de pe piață de la momentul respectiv. Și în ciuda prețului ridicat oamenii care au cumpărat iPhone-uri pe parcursul anilor nu prea s-au uitat niciodată la bani. Pentru că telefonul Apple nu se adresează consumatorilor care vor un raport bun calitate-preț și au un buget limitat. Pentru aceștia există mult opțiuni mult mai bune pe piață. iPhone-ul nici măcar nu îi convingea pe consumatori să cumpere un telefon, ci un stil de viață, un brand, un bilet într-o comunitate exclusivistă, iar prețul ridicat a lucrat mereu în favoarea intenției companiei de a-i face pe utilizatori să se simtă speciali.

În al doilea rând, și dacă este să lăsăm la o parte argumentele de marketing, iPhone X are un preț previzibil pentru ce oferă și pentru ce este. Vorbim despre un telefon de ultimă generație care împachetează cele mai noi și mai inovatoare funcții pe care le are industria de oferit.

Sunt 1.000 de euro prea mulți bani pentru un telefon mobil? Dacă vorbim strict utilitar, da. Sunt 1000 de euro prea mulți bani pentru noul iPhone 10? Eu susțin că nu, încheie Flavia Negoescu, realizator „2.0”.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
10,52
Câțiva nori
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Thu
16
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău