Produse cu termen expirat și neconforme, depistate de către ANSA în blocurile alimentare din spitale, instituții de învățământ, aziluri, centre de plasament
-
12 August 2022 15:09
În perioada 5 august- 11 august, inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (în continuare – Agenția), au întreprins acțiuni de control pentru verificarea respectării prevederilor legislative de către operatorii din domeniul alimentar, din cadrul unităților de comerț, unităților de alimentație publică și blocuri alimentare din cadrul instituțiilor de învățământ general, aziluri, centre de plasament, spitale.
Astfel au efectuat în total 129 controale, în urma cărora au fost emise 31 prescripții și întocmite 26 procese verbale cu privire la contravenție, eliberate 3 planuri de remediere și suspendarea activității – 2 unități.
Inspectorii Agenției au depistat și au dispus restricții de comercializare a produselor alimentare neconforme în cantitate de peste 300 kg.
Neconformități depistate:
- comercializarea produselor alimentare neconforme;
- comercializarea produselor alimentare cu termenul de valabilitate expirat;
- folosirea de către prestator a produselor ofensive;
- marcare neconformă;
- încălcarea regulamentelor sanitare;
- neafișarea la loc vizibil a informației pentru consumatori;
- lipsa controlului medical și instruirii igienice a personalului angajat;
- nerespectarea trasabilității și vecinătății produselor;
- lipsa indicatoarelor de prețuri;
- lipsa meniurilor;
- echipament de lucru incomplet.
Totodată, conform Planului de monitorizare al Agenției, pentru investigații de laborator, au fost prelevate probe (apă, produse finite, sanitație).