Procurorii au lansat un apel în care reclamă presiuni crescânde din partea politicului asupra activității lor

  • 05 Ianuarie 2021 10:37
Procurorii au lansat un apel în care reclamă presiuni crescânde din partea politicului asupra activității lor

Procurorii au lansat astăzi un apel în care reclamă presiuni crescânde din partea politicului asupra activității lor.

Apelul semnat de Procuratura Generală, Consiliul Superior al Procurorilor și două organizații ale procurorilor face referire la „tentativa de subminare a independenței procurorilor” și la „cel mai mare afront din partea politicienilor”, care s-ar fi întețit, mai ales, odată cu avansarea anchetei în cauza fraudei bancare.

„Justiția nu se face în birourile de la președinție sau parlament”, se arată în declarație, dar, în același timp, semnatarii  susțin că apelul lor nu trebuie să fie perceput ca un act de confruntare cu președintele Maia Sandu, iar procurorii susțin că sunt gata să colaboreze cu președinția „în limitele impuse de constituție”.

Apelul prezentat de procurorul general Alexandr Stoianoglo va fi transmis Comisiei de la Veneția și altor instituții și organizații internaționale.

Apelul vine după ce președintele Maia Sandu a criticat recent faptul că marile dosare de corupție bat pasul pe loc. La sfârșitul lunii noiembrie Parlamentul a cerut audierea procurorului general pe dosarul fraudei bancare, dar acesta nu s-a prezentat în Legislativ.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
6,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,09 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
3
Tue
3
Wed
3
Arhivă Radio Chișinău