Procuratura Generală oferă detalii despre deciziile luate în privința dosarelor pretins politice
-
09 Iunie 2020 10:00
La aproximativ patru luni de la inițierea procesului de evaluare a celor 38 de dosare penale, care ar fi instrumentate pe motive politice, Procuratura Generală anunță că Grupul de control și monitorizare a luat decizii referitor la 9 din cele 38 de dosare.
Astfel, dosarele care se aflau la faza de urmărire penală în privința Ludmilei Kozlovska, lui Valentin Eșanu, Ninei Cereteu, lui Andrian Borș și a lui David Davitean (pe capătul de acuzare vizând tentativa de omor al lui Gherman Gorbunțov) au fost clasate. Procuratura mai anunță despre revocarea măsurii preventive (arestul preventiv) și clasarea dosarului de căutare în privința Anei Ursachi.
De asemenea, în legătură cu dosarul aflat pe rol în instanțele de judecată, a fost emisă sentință de încetare a procesului penal în privința lui Valentin Eșanu. Procuratura a deschis procedura de revizuire a procesului penal în privința Olgăi Punga și a inițiat procedura de suspendare a executării pedepsei;
„Procuratura a intervenit în favoarea condamnatului Safarmatov Arslan cu recurs în anulare, solicitând suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoarea în privința acestuia (combatant, cu grad de invaliditate), însă prin decizia Curții Supreme de Justiție recursul a fost respins. Procuratura municipiului Chișinău, oficiul Buiucani examinează, în prezent, cererea acestuia de revizuire a dosarului penal. Instanțele de judecată urmează să se pronunțe în curând și pe celelalte cauze penale, aflate pe rol. Deocamdată, soluții pe aceste dosare nu au fost adoptate, ședințele fiind amânate din cauza regimului special de activitate al acestora”, se arată în comunicatul Procuraturii Generale.
Amintim că, printr-o dispoziție emisă de procurorul general, Alexandr Stoianoglo, în februarie curent, a fost instituit un Grup de control și monitorizare a unor dosare concrete și asta după ce instituția a luat act de Declarațiile și Raportul APCE, declarațiile unor organizații neguvernamentale, activiști civici, reprezentanți ai partidelor politice, dar și adresările parvenite pe adresa Procurorului General, din care rezulta o listă de dosare, care ar reprezenta rezultatul unor comenzi politice și care au dus la urmărirea penală și judecarea, pe nedrept, a mai multor persoane.
Grupul a evaluat și continuă să evalueze fiecare dosar, inclus în listă, aflat atât la faza de urmărire penală, cât și în cea judiciară sau, după caz, de executare. Ulterior, informațiile sunt dezbătute și analizate de conducerea Procuraturii, împreună cu procurorii de caz.
De asemenea, Procuratura Generală a luat act de sugestiile avocaților unor persoane pretins persecutate politic și a decis antrenarea apărătorilor acestora în procesul de evaluare a dosarelor.
În acest sens, avocaților persoanelor pretins a fi urmărite politic li s-a solicitat să prezinte în adresa Procurorului General informații sintetizate, cu expunerea tuturor argumentelor și probelor care ar confirma pretinsa urmărire politică și pretinsele încălcări de lege, admise de organul de urmărire penală, procurori, judecători și alte aspecte relevante ce țin de administrarea, analiza și aprecierea probelor pe caz și care ar putea răsturna poziția, și concluziile procurorului, expuse în rechizitoriu.