Procuratura Generală dezminte informațiile eronate privind extrădarea lui Vladimir Plahotniuc
-
20 August 18:15

Procuratura Generală dezminte informațiile apărute recent în spațiul public referitoare la procedura de extrădare a lui Vladimir Plahotniuc din Grecia. Instituția subliniază că toate acțiunile autorităților moldovenești au fost desfășurate în mod corect și legal, în strictă conformitate cu prevederile legislației naționale și cu tratatele internaționale aplicabile.
Procuratura precizează că întregul proces s-a desfășurat cu respectarea principiului „regulii specialității”, ceea ce înseamnă că persoana extrădată poate fi trasă la răspundere penală doar pentru faptele indicate în cererea (sau cererile) de extrădare, aprobate de statul solicitat – în acest caz, Grecia.
În data de 20 august 2025, autoritățile elene – prin procurorii de pe lângă Curtea de Apel Atena – i-au adus la cunoștință lui Vladimir Plahotniuc două noi cereri de extrădare: una depusă de Ministerul Justiției la 4 august 2025 și alta de Procuratura Generală la 8 august 2025.
„Următoarele etape țin exclusiv de competența autorităților elene, respectiv transmiterea cererilor către instanța de judecată și pronunțarea hotărârilor aferente. Deocamdată nu a fost stabilită data ședințelor de judecată.
Este de subliniat că, pentru toate cele trei cereri de extrădare, decizia finală și definitivă va fi adoptată de Ministerul Justiției al Republicii Elene. Autoritățile centrale competente ale Republicii Moldova se află în așteptarea acestor decizii și vor putea acționa în vederea preluării persoanei doar după comunicarea lor oficială”, precizează procuratura.
Procuratura Generală reiterează că unele declarații publice recente nu reflectă realitatea și pot afecta atât credibilitatea juridică a apărătorilor, cât și opinia publică, prin inducerea unor percepții eronate. Instituția subliniază că, în cadrul procedurilor internaționale, respectarea strictă a tratatelor internaționale este esențială pentru atingerea obiectivului principal – garantarea supremației legii.
Amintim că, astăzi avocatul Lucian Rogac, a menționat că instanța din Atena a acceptat declarația lui Vlad Plahotniuc și în celelalte două cereri înaintate pe marginea extrădării sale, procedurile fiind conexate. Acesta a accentuat că, în ședința de judecată, clientul său a insistat și reconfirmat acordul de a fi transferat în Republica Moldova.
„Ministerul Justiției din Republica Moldova a fost nevoit ieri să completeze dosarul de extrădare, iar astăzi ambele cereri – cea a Procuraturii Generale și cea a Ministerului Justiției – au fost conexate și au fost examinate într-o singură procedură, într-o singură ședință”, a declarat avocatul lui Plahotniuc.