Procuratura Generală, 25 de ani | Pirkka Tapiola: Urmează un pas important – implementarea Legii cu privire la procuratură
-
27 Ianuarie 2017 14:02
Procuratura anunță, la 25 de ani de la crearea instituției, o nouă lege care are scopul de a o reforma și face referire la mai multe cazuri de corupție instrumentate în 2016. Pe de altă parte, reprezentanții instituțiilor europene le atrag atenție celor de la Chișinău că adoptarea legii respective este numai începutul procesului de reformă.
Noua lege a procuraturii a scos de sub influență politică această instituție și oferă mai multă independență procurorilor, a declarat procurorul general, Eduard Harunjen. Noul procuror general, ales la sfârșitul anului trecut în cadrul unui concurs organizat de Consiliului Superior al Procurorilor și contestat de societatea civilă, a declarat că în 2016 au fost instrumentate mai multe cazuri de corupție.
”Primul rezultat important a fost că în 2016 noua instituție a instrumentat mai multe cazuri de corupție decât în toată istoria procuraturii. Am obținut condamnări în dosare importante, am obținut condamnări care au vizat premieri, miniștri, alți înalți funcționari” a spus Eduard Harunjen.
Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Pirkka Tapiola, a subliniat că reforma procuraturii s-a făcut cu întârziere.
”După ani de amânări, în data de 25 februarie 2016 a fost adoptată Legea cu privire la procuratură. Acesta a reprezentat un pas important. Acum urmează un alt pas deosebit de important – implementarea”, a declarat Pirkka Tapiola.
Reprezentantul Consiliului Europei, Christos Glakoumopoulos, director al Directoratului pentru drepturile omului, a remarcat că reforma procuraturii nu a fost pe deplin efectuată.
”Totuși, reforma serviciului procuraturii rămâne unul dintre angajamentele Republicii Moldova față de Consiliul Europei, care nu a fost pe deplin realizat. Autoritățile Republicii Moldova au făcut pași importanți pentru implementarea reformei justiției, reformei procuraturii, au fost înregistrate succes, dar au și fost ratate multe oportunități, din care trebuie să învățăm lecții”, a declarat Christos Glakoumopoulos.
Republica Moldova continuă să fie sub monitorizarea Consiliului Europei din 1993, iar una dintre cauzele acestei monitorizări ține faptul că procuratura nu a fost reformată.