Procedura de eliberare a autorizației de mediu pentru irigare va fi simplificată

  • 01 Iunie 12:56
Procedura de eliberare a autorizației de mediu pentru irigare va fi simplificată

Procedura de eliberare a autorizației de mediu pentru irigare va fi simplificată. Comisia agricultură și industrie alimentară a aprobat, în ședința de astăzi, proiectul de modificare a unor acte normative, în scopul dezvoltării sectorului hidroameliorativ.

Documentul prevede modificări la Legea apei prin care se propune reducerea de la 30 la 20 de zile a termenului de examinare a cererii și de eliberare a autorizației de mediu pentru folosința specială a apei. Totodată, se propune ca autorizația de mediu pentru sistemul centralizat de irigare să fie eliberată asociațiilor utilizatorilor de apă pentru irigație. Respectiva autorizație va fi eliberată și Stațiunilor tehnologice pentru Irigare, care gestionează infrastructura de irigare.

O altă prevedere a proiectului se referă la reglementarea procedurii de cesionare a autorizației de mediu pentru irigare. Potrivit modificărilor propuse, în cazul în care sunt mai mulți cesionari în arealul unui sistem de irigație, înregistrarea cesiunii autorizației de mediu se va face pentru fiecare cesionar în parte.

Inițiativa legislativă prevede și modificarea Codului funciar, care va permite amplasarea pe terenurile cu destinație agricolă a bazinelor de acumulare a apelor din precipitații.

Proiectul urmează să fie propus spre aprobare plenului Parlamentului.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
20,52
Cer senin
Umiditate:69 %
Vint:2,24 m/s
Sun
17
Mon
14
Tue
11
Wed
13
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău