Problemele familiilor din Republica Moldova

  • 15 Mai 2014 14:19
Problemele familiilor din Republica Moldova

La Chișinău a fost marcată joi, 15 mai, Ziua Internațională a Familiei, printr-un eveniment stradal organizat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

Migrația, natalitatea scăzută, și sărăcia se numără printre provocările pe care le întâmpină familiile din Republica Moldova, spun cetățenii, dar o admit și autoritățile. 

Oamenii dau vina pe autorități pentru faptul că multe familii se destramă, se află la limita sărăciei sau își lasă copiii în voia sorții. Alții cred, însă, că nu știm să comunicăm eficient, de aceea unele familii intră în impas.

Migrația este una dintre problemele actuale ale familiilor din Republica Moldova, iar pentru diminuarea efectelor negative ale acestui fenomen este nevoie de politici mai coerente în domeniu, a subliniat Mihaela Mustea, reprezentantă a Rețelei educatorilor ”De la egal la egal”, în cadrul unui eveniment organizat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

Ministrul Muncii, Valentina Buliga, a declarat că până în prezent au fost promovate mai multe politici pentru susținerea familiilor aflate în dificultate, dar și pentru creșterea ratei natalității.

Tot astăzi, Asociația Promo-LEX, în parteneriat cu Inspectoratul General de Poliție al MAI, a lansat Campania națională “Ordonanța te poate proteja de violență în familie”, care se va desfășura până la 25 iunie 2014 pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Campania are drept scop sensibilizarea cetățenilor cu privire la fenomenul violenței în familie și informarea privind mecanismele de protecție.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
9,4
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:3,09 m/s
Sat
7
Sun
8
Mon
10
Tue
12
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău