Prioritățile sistemului penitenciar și al probațiunii, discutate cu reprezentanții Ambasadei SUA la Chișinău
-
30 Iunie 2022 16:52
Secretara de stat a Ministerului Justiției, Nadejda Burciu, a avut o întrevedere cu reprezentanții Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Chișinău și cu directorul Secției Justiție Penală și Aplicare a Legii, Brett Rose. Subiectele discuției au fost provocările cu care se confruntă sistemul penitenciar și prioritățile de reformă a instituțiilor corecționale, potrivit unui comunicat al Ministerului Justiției.
În cadrul întrevederii, secretara de stat a prezentat inițiativele Ministerului Justiției, cum ar fi introducerea unui sistem individualizat de executare a pedepselor penale, extinderea oportunităților de muncă pentru deținuți și foști deținuți, digitalizarea și optimizarea proceselor în cadrul sistemului penitenciar, creșterea capacităților personalului penitenciar, precum și consolidarea rolului probațiunii în procesul de pregătire de liberare și integrare în societate a deținuților eliberați.
De asemenea, Nadejda Burciu a informat interlocutorii despre eforturile făcute pentru îmbunătățirea condițiilor de detenție, astfel încât acestea să corespundă standardelor internaționale.
„Ministerul Justiției mizează pe susținerea și asistența Statelor Unite ale Americii în vederea reformării sistemului execuțional-penal din Republica Moldova”, a menționat secretara de stat.
Reprezentanții Ambasadei SUA la Chișinău s-au arătat interesați de extinderea relațiilor de cooperare cu Ministerul Justiției, inclusiv pe componentă corecțională, și și-au exprimat interesul pentru eficientizarea proceselor din cadrul sistemului penitenciar și al probațiunii prin automatizarea și digitalizarea acestora.