Prioritățile noului Parlament – în dezbateri
-
28 Iulie 2021 08:00
Lupta cu corupția și reformarea organelor de drept este prioritatea de bază a Partidului Acțiune și Solidaritate. Vicepreședina PAS Olesea Stamate a menționat în timpul unei emisiuni televizate că guvernarea își va începe munca de la o curățare a sistemului de oameni corupți, pe care-i va înlocui cu persoane integre. Opoziția socialistă califică aceste priorități drept rupte de realitățile dure cu care se confruntă cetățenii, iar reprezentanții Partidului Politic Șor se autodescriu drept opoziția constructivă care va vota atât cu socialiștii cât și cu proeuropenii toate proiectele benefice cetățenilor, notează IPN.
Reprezentanții PAS spun că prioritatea lor, care coincide cu ideile promovate de președinta Maia Sandu, este curățarea sistemului de oameni corupți și reformarea justiției, astfel încât Republica Moldova să devină un stat previzibil pentru investitorii străini.
„Curățarea instituțiilor statului de persoane care nu și-au onorat responsabilitățile, persoane care au participat în scheme de corupție, este prioritatea numărul unu. Lupta cu corupția este prioritatea noastră și aici avem un set de măsuri de vizează rerfoma ANI, Procuraturii Anticorupție, Procuraturii Generale, ne vom asigura ca aceste instituții să fie conduse de oameni integri și profesioniști”, a spus deputata PAS Olesea Stamate în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune.
Cu 6 mandate în Parlament, reprezentanții formațiunii Șor spun că ei își vor promova, și în acest Legislativ, agenda socială și vor vota toate proiectele menite să îmbunătățească viața oamenilor.
„Noi înțelegem că va decide majoritatea, dar poziția noastră este că noi vom fi într-o opoziție constructivă. Noi suntem gata să dialogăm cu ambele formațiuni în beneficiul oamenilor. Vom continua să mergem pe agenda noastră socială, vorbesc despre pensia minimă de 10 mii de lei, mă refer la proiectul farmaciilor sociale, proiecte de infrastructură”, a spus deputata Partidului Șor Marina Tauber.
La rândul lor, socialiștii califică prioritățile PAS și cele ale președintei Sandu drept lozinci electorale.
„De ce din lista de priorități a dispărut recuperarea furtului miliardului, bani care acum sunt parte a datoriei publice, recuperarea Portului Giurgiulești, care este soarta râului Nistru și de ce acest subiect nu se află pe lista de priorități? N-am văzut printre prioritățile lor nimic despre Calea Ferată sau problemele agricultorilor. Ceea ce am auzit luni în plen de la președintele țării, într-o ședință care a costat bugetul public un milion de lei, au fost doar idei electorale și lozinci ”, a spus deputatul blocului PCRM-PSRM Vlad Batrîncea.
Deputații se întrunesc în ședință joi, 29 iulie, începând cu ora 10. În timpul ședinței se așteaptă să fie aleși președintele și vicepreședinții Parlamentului, să fie constituit Biroul Permanent, fracțiunile parlamentare și comisiile permanente.