Principesa Margareta a României, decorată cu medalia Dimitrie Cantemir
-
08 Octombrie 2013 14:27
Distincția i-a fost acordată Principesei Margareta în cadrul unei ceremonii festive la care au participat zeci de academicieni.
Principesa Moștenitoare Margareta a României a fost decorată marți, 8 octombrie, cu medalia Dimitrie Cantemir a Academiei de Științe a Moldovei, în timpul unei ceremonii în care principele Radu a susținut și un discurs despre destinele Republicii Moldova și României, precum și despre viitorul european al Republicii Moldova. Pe de altă parte, câțiva reprezentanți ai unei organizații proruse au îngrădit accesul familiei regale să depună flori la monumentul lui Ștefan Cel Mare din centrul Chișinăului.
Distincția i-a fost acordată Principesei Margareta în cadrul unei ceremonii festive la care au participat zeci de academicieni. Președintele Academiei de Științe a Moldovei Gheorghe Duca a precizat că aceasta i-a fost acordată Principesei Moștenitoare pentru susținerea culturii românești.
În cadrul unui discurs susținut la Academie, Principele Radu a declarat că scopul familiei regale este să ajute Republica Moldova și că ea își dorește să contribuie la dezvoltarea Republicii Moldova și la parcursul european al Chișinăului.
Ulterior, cei doi reprezentanți ai familiei regale române, care întreprind în aceste zile o vizită în Republica Moldova au mers să depună flori, împreună cu ambasadorul României la Chișinău, Marius Lazurca, la monumentul lui Ștefan cel Mare, dar câteva persoane le-au îngrădit accesul, scandând lozinci antiromânești. Poliția nu a intervenit în nici un fel.
Principesa Margareta este în prima sa vizită în Republica Moldova. Cei doi reprezentanți ai familiei regale efectuează o vizită la Chișinău, unde au mai multe întrevederi oficiale, inclusiv cu premierul Iurie Leancă și cu președintele Nicolae Timofti. Ei vor participa și la câteva acțiuni cu caracter social.

