Primul robot umanoid printat 3D, expus în premieră în România

  • 24 Mai 2017 12:17
Primul robot umanoid printat 3D, expus în premieră în România

Primul robot umanoid, printat 3D, în mărime naturală, este expus în cadrul ediției din acest an a Bucharest Technology Week, care se desfășoară în centrul Capitalei, zona Pieței George Enescu.

Creația, ce aparține designerului, sculptorului și creatorului francez Gael Langevin, este de fapt proiectul Open Source InMoov, demarat din anul 2012. Langevin se poate lăuda cu o carte de vizită impresionantă, lucrând de peste 25 de ani pentru cele mai mari branduri de tehnologie din lume.

Robotul a fost realizat cu ajutorul unei imprimante 3D, în numai 25 de zile și în cele mai mici detalii. InMoov reprezintă un proiect personal al lui Gael Langevin, rezultatul final fiind primul robot umanoid cu abilități bionice, E-Nable și multe altele.

Robotul dispune de o cameră web ce poate recunoaște chipul celui cu care acesta vorbește, precum și vocea respectivei persoane. Umanoidul poate fi ghidat cu ajutorul telefonelor iPhone și poate reproduce întocmai vorbele și comenzile pe care le interlocutorul i le transmite. De asemenea, InMoov poate răspunde la comenzi obișnuite: ținerea unui măr în mână, transportul unor obiecte, fraze de gratitudine ('Mulțumesc', 'Cu plăcere', 'Te iubesc' etc), strângeri de mână, saluturi.

Conform creatorului francez, prețul unui astfel de robot poate ajunge la 1.500 de euro și poate fi realizat de oricine dispune de o imprimantă 3D, pe baza unui manual de utilizare disponibil online, fiind vorba despre un proiect Open Source.

Caracteristicile tehnice și modul de funcționare ale robotului umanoid pot fi urmărite accesând link-ul http://bit.ly/1RNVAck.

Programul de noutăți în materie de tehnologie pregătit de către organizatorii Bucharest Technology Week cuprinde conferințe, testări, petreceri, întâlniri cu roboți, dar mai ales cu oameni care au forțat limitele, reușind să inoveze, să facă mari schimbări în importante aspecte ale vieții.

Un astfel de inovator veritabil este gerontologul britanic Aubrey de Grey, autorul unei cercetări privind prevenirea îmbătrânirii, care a uimit întreaga lume. Reputatul om de știință va susține un discurs la una dintre conferințele festivalului de tehnologie, intitulată 'Biotehnologia întineririi: de ce vârsta înaintată nu va mai fi sinonimă cu îmbătrânirea'.

De asemenea, printre sutele de tehnologii prezente în acest weekend în Piața George Enescu din București se află și inovațiile celor de la Philips, companie care și-a stabilit ca obiectiv îmbunătățirea calității vieții pentru trei miliarde de oameni până în anul 2025. Olandezii de la Philips prezintă la Bucharest Technology Week 2017 inovațiile care stau la baza produselor folosite în viața cotidiană, fie că este vorba despre tehnologia unică TurboStar din friteuza cu aer fierbinte, Airfryer, de filtrul de apă brevetat AquaClean cu care este echipat espressorul Saeco, fie că este sistemul unic de purificare VitaShield și tehnologia de umidificare NanoCloud care recomandă Combi 2 în 1 sau de periuța de dinți electrică dotată cu mișcare sonică.

În plus, Philips Lighting prezintă Hue, cel mai inovator sistem personal de iluminat wireless. Inovația oferă trei tipuri de lumini inteligente care vin în diferite forme, dimensiuni și modele. Una dintre acestea este Philips Hue White and color ambiance — care oferă scene de iluminat complexe și posibilități nelimitate datorită spectrului de 16 milioane de culori. Totodată, lumina Philips Hue White ambiance setează intensitatea potrivită pentru fiecare moment, în vreme ce Philips Hue White asigură control facil și confort sporit.

Un alt punct de atracție a evenimentului de tehnologie deschis în Capitală îi are în prim plan pe cei de la Autoklass și modelul electric Mercedes-Benz B Electric Drive. Conceptul de autovehicul antrenat complet pe bază de electricitate este dotat cu un motor electric puternic, de 132 kW, care furnizează cuplul maxim de 340 Nm chiar din momentul în care pedala de accelerație este atinsă. Puterea resimțită corespunde unui motor modern pe benzină cu o capacitate cilindrică de 3 litri și chiar în cazul unui sprint standard, accelerația de la zero la 100 km/h durează doar 7,9 secunde.

Modelele plug-in hybrid ce vor fi prezentate de Autoklass la această ediție a Bucharest Technology Week sunt: C 350 e și GLC 350 e 4MATIC.

Nu în ultimul rând, sud-coreenii de la Samsung vin la București cu noul Galaxy S8, ce poate fi testat în ipostaze inedite. Noile modele Galaxy S8 și Galaxy S8+ sunt disponibile pe piața locală, de la finalul lunii aprilie.

Pe de altă parte, Samsung va prezenta și dispozitivele Gear VR, precum și noua camera Samsung Gear 360, capabilă să filmeze 360 grade la o rezoluție de 4K.

Peste 15.000 de fani ai tehnologiei și mai mult de 1.200 de profesioniști din domenii precum Management, HR, Sales, IT și Marketing sunt așteptați, în perioada 22 — 28 mai, la cea de-a doua ediție a festivalului de tehnologie Bucharest Technology Week.

Potrivit organizatorilor, Bucharest Technology Week 2017 cuprinde trei zone distincte, însă interconectate: conferințe (de marți până vineri, 23 — 26 mai) dublate de o expoziție de tehnologie indoor, cu soluții și produse B2B, dar și de workshopuri, cea mai mare expoziție de tehnologie din România (26 — 28 mai, în Piața George Enescu lângă Ateneul Român) și evenimentele partenerilor în diferite zone sub umbrela Bucharest Technology Week, pe tot parcursul săptămânii 22 — 28 mai.

Ultimele trei zile din Bucharest Technology Week sunt rezervate expoziției în aer liber, din Piața George Enescu, unde sunt așteptați peste 15.000 de fani ai tehnologiei care să testeze aproximativ 300 de gadgeturi și soluții tech.

Organizatorii festivalului de tehnologie se așteaptă, pentru acest an, la un număr de peste 20.000 de vizitatori. Accesul în cadrul evenimentului este gratuit și se realizează pa baza înregistrării online pe site-ul dedicat.

Festivalul de tehnologie de la București se alătură evenimentelor similare din Londra, Berlin, Bruxelles, New York, Sao Paulo și Beijing.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
-3,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:100 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău