Primul președinte al Parlamentului a fost înmormântat la Cimitirul Central din capitală
-
10 Decembrie 2017 15:26
Primul președinte al Parlamentului, Alexandru Moșanu a fost petrecut pe ultimul său drum. Câteva sute de oameni, inclusiv vicepreședinții Parlamentului Iurie Leancă și Vladimir Vitiuc, Prim-ministrul Pavel Filip, deputați, miniștri, diplomați, foști și actuali demnitari de stat, oameni de cultură și din mediul academic și-au luat rămas bun de la primul președinte al Parlamentului.
Ceremonia funerară a început la Biserica ”Sfânta Teodora de la Sihla” cu un serviciu divin și slujba de pomenire. De aici, cortegiul funerar cu trupul neînsuflețit al lui Alexandru Moșanu s-a îndreptat spre Palatul Republicii, unde a avut loc mitingul de doliu.
”De astăzi, am devenit mai săraci, după pierderea unui mare intelectual și, în egală măsură, a unui om de stat care a iubit Republica Moldova”, a declarat vicepreședintele Parlamentului Iurie Leancă la mitingul de doliu.
Primul președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur a declarat că astăzi petrecem pe ultimul drum o personalitate și un mare patriot, care și-a consacrat întreaga viață și activitate Republicii Moldova.
Ulterior, cortegiul funerar a trecut simbolic prin fața clădirii Legislativului și s-a deplasat spre monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, unde fostul președinte al Uniunii Scriitorilor, academicianul Mihai Cimpoi a ținut un discurs. ”Alexandru Moșanu a fost un model de îmbinare a politicului cu morala. A fost un istoric de o modestie exemplară”, a spus Mihai Cimpoi.
La mitingul de doliu ținut la cimitir au vorbit mai mulți istorici și scriitori. ”Adio, frate drag și scump, Alexandru Moșanu! Ai fost un istoric care a făcut istorie”, a spus scriitorul Vladimir Beșleagă la mitingul de rămas bun.
Alexandru Moșanu a fost înmormântat, astăzi, la Cimitirul Central din strada Armenească a capitalei.
Primul președinte al Parlamentului Republicii Moldova, Alexandru Moșanu s-a stins din viață în seara de 7 decembrie, la vârsta de 85 de ani. A fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova între anii 1990 - 1998 și a ocupat funcția de președinte al Parlamentului Republicii Moldova, în perioada septembrie 1990 – februarie 1993. Alexandru Moșanu este deținătorul celei mai înalte distincții a Parlamentului, Medalia Democrației.