Primul lider străin cu care va discuta președintele SUA, Joe Bden

  • 21 Ianuarie 2021 11:02
Primul lider străin cu care va discuta președintele SUA, Joe Bden

Președintele american Joe Biden va discuta vineri telefonic cu premierul canadian Justin Trudeau, acesta urmând să fie primul său dialog cu un lider străin în calitate de șef al statului, conform anunțului făcut de purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, informează joi AFP, potrivit Agerpres.

Cei doi lideri "vor discuta cu siguranță despre relația foarte importantă" dintre Statele Unite și Canada, precum și despre "decizia sa privind oleoductul Keystone", a adăugat aceasta.

Proiectul acestei conducte între Statele Unite și Canada, susținut de Ottawa dar criticat de ecologiști, a fost lansat în 2008, anulat pentru prima dată de Barack Obama din motive de mediu și apoi reînviat de Donald Trump din motive economice. Revocarea ordinului predecesorului său a fost una din promisiunile de campanie electorală ale lui Biden, ca parte a planului său de combatere a schimbărilor climatice.

Primele contacte externe ale președintelui Joe Biden vor fi rezervate "partenerilor și aliaților" SUA, a mai precizat Psaki.

"El consideră că este important să reconstruim aceste relații și să abordăm provocările și amenințările cu care ne confruntăm în lume cu SolarWinds", a spus ea, referindu-se la atacul cibernetic masiv asupra SUA detectat în decembrie și atribuit Rusiei de serviciile secrete americane.

Donald Trump, al cărui mandat a fost marcat de relații tensionate cu aliații tradiționali ai Washingtonului, a acuzat China ca fiind sursa acestei intruziuni în software-ul guvernului american și a mii de companii private.

Momentan nu este planificat niciun contact cu președintele rus Vladimir Putin, a adăugat Jen Psaki.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese * Știri
Meteo Chișinău
5,24
Câțiva nori
Umiditate:52 %
Vint:3,09 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău