Lansate în vara anului 1977, sondele Voyager 1 și Voyager 2 au călătorit prin Sistemul nostru Solar, transmițând cantități uriașe de date despre acesta. Ambele sonde au trecut de cea mai îndepărtată planetă pitică, Pluto, și au trecut apoi în spațiul interstelar, Voyager 1, în 2012, iar Voyager 2, în noiembrie anul trecut.

Într-o serie de cinci studii publicate luni în Nature Astronomy, cercetătorii de la California Institute of Technology, care se ocupă de misiunea Voyager 2, au prezentat primele date transmise de sondă după ieșirea din Sistemul Solar, care dezvăluie noi caracteristici ale zonei frontaliere, heliosfera. Noile descoperiri confirmă faptul că Voyager 2 a intrat oficial în spațiul interstelar pe 5 noiembrie 2018, la o distanță de 119 unități astronomice (de 119 ori distanța dintre Terra și Soare).

La trecerea în spațiul interstelar, instrumentele de pe sondă au detectat modificări ale razelor cosmice, ale densității plasmei, încărcăturii particulelor și câmpurilor magnetice.

Voyager 2 a trecut frontiera prin altă poziție decât Voyager 1, iar cercetătorii au putut astfel să înțeleagă mai bine asemănările și deosebirile din heliosferă, bula de vânturi solare supersonice care încapsulează Sistemul nostru Solar.

Stratul de la extremitate, unde plasma interstelară o întâlnește pe cea de la vânturile solare se numește heliopauză, iar Voyager 2 a transmis cea de-a doua serie de măsurători după cea furnizată de Voyager 1, spre încântarea cercetătorilor NASA. Noile date au indicat faptul că heliopauza este remarcabil de uniformă. În plus, plasma din spațiul interstelar a fost pentru prima dată măsurată de Voyager 2, instrumentul similar de pe Voyager 1 fiind defect.

De asemenea, datele transmise de Voyager 2 arată că unele particule cu încărcătură s-au scurs în spațiul interstelar, însă cercetătorii nu au descoperit încă ce a provocat aceste modificări.

Din nefericire, nicio altă sondă din prezent nu are posibilitatea de a ajunge în heliopauză. Sonda New Horizons a NASA a explorat cea mai îndepărtată lume de Terra, Pluto, la începutul lui 2019, dar nu are suficient combustibil pentru a ajunge la marginea Sistemului Solar.

Durata de viață a celor două sonde Voyager nu trebuia să depășească cinci ani, însă ele se află și acum în stare bună de funcționare. Camerele lor video au fost oprite în 1990, pentru a prelungi durata de viață a bateriilor cu plutoniu, ce urmează să se consume complet în următorii cinci ani.

Instrumentele de pe cele două sonde Voyager au la bază tehnologii considerate astăzi rudimentare. Un iPhone din primele generații are o memorie de 240.000 de ori mai mare decât computerele de pe Voyager, iar puterea transmițătoarelor lor (23 wați) este echivalentă cu aceea a unui bec de frigider.

Programul de explorare Voyager avea ca obiectiv studierea planetelor din Sistemul Solar. Voyager 1 și Voyager 2 au survolat planetele Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun și 48 sateliți ai acestora. Datele transmise de cele nouă instrumente aflate la bordul fiecăreia dintre sonde au făcut ca această misiune de explorare a Sistemului Solar să fie considerată cea mai fructuoasă din întreaga istorie spațială a omenirii.

Cele două sonde transportă fiecare un disc din aur placat cu cupru, cu diametrul de 30 centimetri, conținând 115 fotografii și o varietate de sunete naturale, ca și mesaje audio înregistrate în 55 de limbi. Mesaje înregistrate de președintele americane din acea vreme Jimmy Carter și de secretarul general al ONU din epocă, Kurt Waldheim, "călătoresc" astfel în spațiu la bordul celor două sonde americane.

Potrivit oamenilor de știință, Voyager 1 și Voyager 2 vor ajunge în vecinătatea altor stele și la aproximativ doi ani-lumină (un an lumină are 9,461 miliarde de kilometri) de Soare, peste 40.000 de ani.

Sursa: Mediafax