Primarul interimar al Capitalei a anunțat ce acțiuni vor fi întreprinse după explozia din sectorul Râșcani

  • 08 Octombrie 2018 09:31
Primarul interimar al Capitalei a anunțat ce acțiuni vor fi întreprinse după explozia din sectorul Râșcani Diez

Primarul interimar al municipiului Chișinău, Ruslan Codreanu, a anunțat că fondul de rezervă al instituției va fi suplinit, iar 10 milioane de lei vor fi acordate pentru reparația apartamentelor care au fost distruse în urma exploziei de pe bulevardul Moscovei.

Ruslan Codreanu a mai spus astăzi, în cadrul unui briefing, că a solicitat biroului permanent al Consiliului Municipal Chișinău să includă pe ordinea de zi și modificarea unui proiect aprobat în februarie prin care erau prevăzute zece milioane de lei pentru construirea locuințelor sociale, iar acești bani să fi redirecționați pentru construirea unor locuințe care să fie puse la dispoziție celor care trec prin astfel de tragedii. Potrivit primarului general interimar, doar 8 persoane au solicitat cazare și vistimele sunt asigurate cu hrană și apă. Reprezentantul Primăriei a mai informat despre faptul că 6 apartamente au fost distruse în urma exploziei din blocul de pe bulevardul Moscovei, însă ar putea să aibă nevoie de reparație mai multe locuințe. Ruslan Codreanu susține că după ce experții Primăriei vor putea avea acces în locuințele respective pentru a evalua pagubele, vor fi stabilite sumele care urmează să fie alocate. Acest lucru se va întâmpla după finalizarea expertizei tehnice a clădirii.

Primarul interimar a îndmenat cetățenii care cunosc despre faptul că anumite persoane ar avea butelii de gaz să anunțe municipalitatea, pentru că deținerea acestora este ilegală. Urmează să fie obligați și agenții economici să nu mai folosească astfel de butelii. Ruslan Codreanu susține că a solicitat companiei Gas Natural Fenosa să prezinte datele privind locuințele care nu sunt conectați la gaz și plătesc facturi mai mari pentru energie electrică pentru a putea găsi soluții în vederea acordării unor ajutoare pentru achitarea acestor facturi. 

Menționăm că inițiativele prvind fondul de rezervă și construirea locuințelor vor fi discutate în cadrul ședinței Consiliului Municioal Chișinău care are loc astăzi, începând cu ora 9:00. 

Menționăm că trei persoane, printre care și un minor, au decedat în urma unei explozii produse, în seara zilei de 6 octombrie, într-un bloc locativ de pe bulevardul Moscovei, 11/5 din municipiul Chișinău.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
1,63
Ceață
Umiditate:98 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău