Primăria municipiului Chișinău propune ajustarea taxelor locale conform inflației
-
11 Noiembrie 2021 09:50
Primăria capitalei a lansat spre consultare publică proiectul de decizie privind aprobarea taxelor locale pentru anul 2022. Impozitele propuse sunt ajustate inflației, transmite MOLDPRES.
Potrivit responsabililor municipalității, la stabilirea taxelor locale pentru anul 2022, se propune ajustarea cotelor stabilite pentru anul 2021 la rata inflației anului anterior. Acest lucru presupune creșterea cotelor taxei de piață, pentru dispozitivele publicitare, pentru amenajarea teritoriului, taxei de organizare a licitațiilor și loteriilor pe teritoriul municipiului Chișinău, plasare (amplasare) a publicității (reclamei), taxei de aplicare a simbolicii locale și a taxei pentru parcare, scrie sursa citată.
După consultările publice, proiectul de decizie privind taxele locale pentru anul 2022 urmează a fi transmis pentru adoptare Consiliului Municipal Chișinău.
Proiectul de decizie privind taxele locale este publicat pe pagina chisinau.md, la modulul: Informații/Transparența decizională/Procesul decizional/Consultare publică. Totodată, documentul este publicat și pe platforma guvernamentală particip.gov.md.