Peste 26 de mii de traversări de persoane pe sensul de ieșire din R. Moldova în ultimele 24 de ore. Care a fost cel mai tranzitat punct de trecere
-
02 Decembrie 09:10
În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 52 611 traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de ieșire din Republica Moldova – 26 520 traversări persoane.
Potrivit Poliției de Frontieră, mai multe traversări au fost ale cetățenilor străini – 32 111, iar traversările cetățenilor moldoveni au constituit 20 500.
Cea mai „activă” frontieră a fost cu România – 24 731 traversări, la granița moldo – ucraineană fiind semnalate 15 727 treceri și alte 12 153 traversări – frontiera aeriană.
Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei rămân a fi:
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 12 153 traversări persoane;
PTF Leușeni – 8 271 traversări persoane;
PTF Sculeni – 7 469 traversări persoane;
PTF Otaci – 3 581 traversări persoane;
PTF comun Palanca – 4 149 traversări persoane.
„Cu referință la traversarea frontierei de către cetățenii Ucrainei, a fost consemnat un număr total de 13 446 treceri, dintre care 6 388 pe sensul de intrare în R. Moldova. Totodată, numărul de 1 967 au constituit trecerile minorilor ucraineni”, menționează IGPF într-un comunicat.
În ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în Republica Moldova s-a aplicat refuzul de autorizare a trecerii frontierei de stat pentru 16 de persoane străine.