Primăria Chișinău a reînceput lupta împotriva comerțului stradal neautorizat

  • 12 Iunie 2017 14:41
0%
00:00:00
00:00:00

Autoritățile din Chișinău au reînceput lupta împotriva comerțului stradal neautorizat. În această dimineață, polițiștii din Capitală au descins în zonele din apropierea Pieței Centrale pentru a-i convinge pe oameni să-și vândă marfa în piață. Deși sunt de multe ori amendați, aceștia revin să-și vândă produsele în stradă. 

Pe strada Armenească, până a ajunge la Piața Centrală, zeci de comercianți stradali îi îndeamnă pe trecători să cumpere de la ei. Ei vând fructe de sezon, verdeață, dar și cărnuri și produse lactate, păstrate în pungi, direct pe asfalt, în bătaia soarelui. Reticenți cu jurnaliști și mai puțin dornici de a răspunde la întrebări, câțiva dintre ei au ascuns în grabă în genți câteva găini și bucățile de brânză:

„- Mai vin din când în când, atunci când am buruienile de acasă.

- De ce nu mergeți să vindeți în piață?

- Eu vin de acasă și mă opresc aici, nu știu de ce nu mă duc în piață. Acolo-s numai comercianți. Iaca sâmbătă a venit poliția și a vrut să-mi facă protocol, da eu le zic: Pentru ce? Eu cât o să câștig azi? 50-60 de lei. Și iată așa m-au lăsat în pace și eu m-am dus un pic mai la vale.

- Ce vindeți de obicei?

- Iată am leuștean, mărar.”

„-Azi e prima zi când vând și mai mult nu mai vin.

-De ce?

-Că mai mult nici nu am. Vând vișine, îmi iau zahăr înapoi și o să fac din restul compot.”

Unii comercianți, deși au primit numeroase amenzi din partea polițiștilor continuă să vândă ilegal. Polițiștii îi amendează și îi trimit să vândă în piață, dar ei revin a doua zi în același loc.

„Am avut și amendă de o mie de lei pentru două găleți cu struguri.

- Nu v-ați gândit să mergeți în piață dacă aveți probleme?

- Noi nu venim aici în fiecare zi, doar la sezon când avem marfa de acasă. De exemplu cireșe, căpșuni. Dar acum cei care stau în piață, cred că și-au cumpărat locul demult. Stau acolo anul împrejur”.

Astăzi, în zonele adiacente Pieței Centrale, erau mai puțini comercianți decât de obicei, din cauză că, dimineața devreme poliția a descins în zonele neautorizate pentru comerț.  Șeful poliției municipiului Chișinău, Silviu Mușuc, a îndemnat populația să nu procure produse alimentare păstrate în condiții insalubre.

Viceprimarul Capitalei, Nistor Grozavu a cerut ca acestor comercianți să le fie oferite locuri în Piața Centrală. „Aveți locuri destul de multe libere în Piața Centrală, asigurați toate condițiile, poate chiar și gratuit ca oamenii să-și poată comercializa mărfurile. Dar în stradă condițiile insalubre sunt insalubre. Și la bulevardul Gagarin avem un focar de comerț neautorizat”, a spus Nistor Grozavu.

Potrivit municipalității, operațiunile de combatere a comerțului stradal vor continua timp de câteva luni.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:91 %
Vint:5,66 m/s
Fri
4
Sat
3
Sun
1
Mon
1
Tue
-0
Arhivă Radio Chișinău