Primar: Rușii au ucis de două ori mai mulți locuitori ai Mariupolului decât Germania nazistă

  • 01 Mai 2022 09:14
Primar: Rușii au ucis de două ori mai mulți locuitori ai Mariupolului decât Germania nazistă

În două luni de când asediază Mariupol, armata rusă a ucis de două ori mai mulți oameni decât naziștii în cei doi ani de ocupare a orașului, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a spus primarul localității, Vadim Boicenko.

"În doi ani, naziștii au ucis 10.000 de civili în Mariupol. Ocupanții ruși au ucis peste 20.000 de locuitori ai Mariupolului în două luni.

Peste 40.000 de oameni au fost deportați forțat. Acesta este unul dintre cele mai grave genocide împotriva civililor din istoria modernă. Armata rusă ne distruge cu intenție și fără milă orașul și locuitorii săi", a spus Boicenko.

"Omenirea a plătit un preț mare pentru victoria asupra fascismului în ultimul secol. Dacă nu ne unim astăzi și nu oprim acest rău, prețul de data aceasta poate fi mult mai mare", a adăugat primarul Mariupolului.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
-4,76
Cer senin
Umiditate:63 %
Vint:1,54 m/s
Fri
-3
Sat
-3
Sun
-3
Mon
-1
Tue
1
Arhivă Radio Chișinău