Prima vizită a unui premier japonez în România. Președintele Klaus Iohannis se va întâlni cu Shinzō Abe
-
12 Ianuarie 2018 15:31
Președintele României, Klaus Iohannis, îl va primi marți, 16 ianurie, pe premierul Japoniei, Shinzō Abe, în cadrul vizitei oficiale pe care înaltul demnitar nipon o întreprinde la București.
Este prima vizită în România a unui premier japonez și are loc în contextul aniversării a cinci ani de la convenirea, în 2013, a Parteneriatului Reînnoit dintre România și Japonia, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.
La Palatul Cotroceni, vor avea loc convorbiri în format restrâns și în plenul delegațiilor, declarații de presă și un dineu oficial pe care președintele Klaus Iohannis îl va oferi în onoarea oaspetelui nipon.
Agenda convorbirilor include și subiecte precum cooperarea Japoniei cu Uniunea Europeană, inclusiv în contextul Acordului de Parteneriat Economic dintre Japonia și Uniune, evoluțiile la nivel regional, cu accent asupra dosarului nord-coreean, respectiv cooperarea româno-japoneză în plan multilateral.