Prima reacție din NATO, după ce Rusia a vorbit despre un nou război mondial. „Există presiuni din partea Moscovei să obțină o victorie până pe 9 mai”

  • 26 Aprilie 2022 11:45
Prima reacție din NATO, după ce Rusia a vorbit despre un nou război mondial. „Există presiuni din partea Moscovei să obțină o victorie până pe 9 mai”

NATO a fost implicată în consolidarea Flancului Estic, iar comunitatea donatorilor nu este compusă doar din statele care alcătuiesc Alianța, ci și din altele din exterior, a declarat marți, 26 aprilie, secretarul de stat britanic însărcinat cu Apărarea, James Heappey, pentru Sky News, cu privire la afirmația ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, referitoare la posibilitatea izbucnirii unui Al Treilea Război Mondial.

”Nu este inevitabil ca Rusia să cucerească Donbasul, însă există toate șansele ca ucrainenii să învingă”, datorită sprijinului oferit de statele din întreaga lume și a echilibrului dintre cele două părți, a mai afirmat Heappey. De asemenea, el a mai subliniat că ”motivul pentru care există un război în Ucraina este că Rusia a trecut peste granițele unei țări suverane și a început să îi invadeze teritoriul”, relatează The Guardian, potrivit ziare.com

James Heappey a subliniat că luptătorii din Mariupol au continuat să reziste forțelor ruse, în pofida estimărilor continue că armata rusă va cuceri orașul portuar, dar a spus că situația în estul Ucrainei va fi diferită.

”Cred că ceea ce vom vedea în Donbas este un tip de conflict foarte diferit de cel pe care l-am văzut în jurul Kievului. Cred că vom vedea un conflict între două forțe care sunt mult mai echilibrate, unde ucrainenii au avantajul unor poziții defensive care au fost săpate și pregătite în ultimii opt ani, iar acest lucru va reprezenta o situație extraordinar de dificilă pentru ruși. Și cred că, cu tot sprijinul pe care îl primesc ucrainenii din întreaga lume, există toate șansele ca ucrainenii să îi învingă”, a afirmat Heappey. 

Cu privire la numărul mare de victime rusești revendicate de forțele armate ucrainene, Heappey a spus: ”Nimeni nu ar trebui să se bucure că sunt 15.000 de familii rusești care nu și-au adus fiul, soțul sau fratele acasă”.

Oficialul britanic a precizat că una dintre problemele pe care Rusia a întâlnit-o în misiunea sa în Ucraina a fost amestecul politic în planificarea militară.

”Oamenilor din Rusia ar trebui să le fie clar că planul Rusiei a fost definit de un orgoliu incredibil, de interferențe politice masive în elaborarea planurilor militare și vedem exact același lucru acum, când există presiuni din partea Moscovei să obțină o victorie până pe 9 mai, astfel încât Putin să poată avea o paradă drăguță prin Piața Roșie, chiar dacă nu are niciun sens militar”, a continuat el.

Cu privire la afirmațiile ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, potrivit cărora există riscul izbucnirii unui Al Treilea Război Mondial, iar conflictul dintre Rusia și NATO este deja activ, Heappey a menționat: ”În primul rând, comunitatea donatorilor nu este NATO. NATO a fost implicată în consolidarea Flancului său Estic, așa că multe dintre navele și aeronavele trupelor noastre în Europa de Est sunt, cu precădere, sub pavilionul NATO. Efortul donatorilor a fost reunit de țări care fac parte, multe dintre ele, din NATO, dar altele nu fac parte din alianță”.

Secretarul de stat britanic însărcinat cu Apărarea a mai declarat că odată cu înarmarea Ucrainei, ”Rusia se poate învinovăți doar pe ea însăși”.

Fiecare livrare de ajutor oferit Ucrainei reprezintă ”o consecință directă a modului în care Rusia și-a desfășurat operațiunile în Ucraina”, a mai spus el.

”Serghei Lavrov ar putea reflecta, de asemenea, la faptul că motivul pentru care există un război în Ucraina chiar acum este că Rusia a trecut peste granițele unei țări suverane și a început să îi invadeze teritoriul”, a mai subliniat Heappey.

”NATO nu este o Alianță ofensivă expansionistă. NATO este o alianță defensivă. Iar toată această agitație din partea Moscovei cu privire la atacul lor asupra Ucrainei ca răspuns la agresiunea NATO este un nonsens absolut”, a conchis oficialul britanic de rang înalt.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina credinței
Meteo Chișinău
3,29
Cer senin
Umiditate:87 %
Vint:2,57 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău