Prima reacție a jurnalistei Marina Ovsiannikova după arestare: Mi-e rușine că am permis să fie difuzate minciuni la televizor. Nu știu ce se va întampla cu mine în viitorul apropiat
-
15 Martie 2022 12:36
Jurnalista Marina Ovsiannikova, arestată după ce a protestat luni seara față de războiul din Ucraina live la jurnalul de știri al unei televiziuni din Rusia, spune că nu regretă gestul său indiferent de consecințe, transmite hotnews.ro.
Potrivit sursei citate, ea a mai precizat că riscă o pedeapsă între 5 și 10 ani de închisoare.
„Nu știu ce se va întampla cu mine în viitorul apropiat. Avocatul meu mi-a spus că aș putea să primesc pedeapsă între 5 și 10 ani de închisoare conform codului penal”, a scris ea pe twitter.
„Nu regret ce am făcut. Indiferent de consecințe, voi purta (sentința- n.red) ca pe o legitimație de onoare”, a mai scris ea, adăugând că are nevoie de susținerea opiniei publice.
Jurnalista a dat buzna luni seara în cel mai urmărit buletin de știri din Rusia cu o pancartă care critică ofensiva militară rusă din Ucraina.
În cadru apare în spatele prezentatoarei o femeie care ține în mână un carton cu un text împotriva războiului din Ucraina: „Opriți războiul! Nu credeți propaganda! Aici vă mint!”.
Într-un videoclip înregistrat anterior și publicat de OVD-Info, Ovsiannikova explică că tatăl ei fiind ucrainean și mama ei rusoaică, nu poate vedea cele două țări ca pe inamice.
„Din păcate, am lucrat pentru Pervîi Kanal în ultimii ani, făcând propagandă pentru Kremlin. Îmi este foarte rușine de asta astăzi”, spune ea.
„Mi-e rușine că am permis să fie difuzate minciuni la televizor, mi-e rușine că am permis ca poporul rus să fie zoombificat”, a adăugat Ovsiannikova.
Parlamentul rus a adoptat la începutul lunii martie un amendament care incriminează „diseminarea publică în mod deliberat a informațiilor false despre utilizarea forțelor armate ale Federației Ruse”.
Cei găsiți vinovați vor fi pasibili de o amendă de până la 1,5 milioane de ruble (13.000 de dolari) sau 3 ani de închisoare.
Dacă diseminarea de informații se face dintr-o poziție oficială „sau există motive mercenare”, atunci amenda va fi de până la 5 milioane de ruble (44.000 de dolari) iar termenul de închisoare de la 5 la 10 ani.
Amendamentul mai stipulează că dacă „răspândirea informațiilor false a provocat consecințe grave, atunci termenul de închisoare va fi de la 10 la 15 ani”.