Prima expediție de muzică clasică din Republica Moldova

  • 12 Iulie 2017 19:23
0%
00:00:00
00:00:00

Artiștii de la Moldovan National Youth Orchestra pornesc, astăzi, în prima expediție de muzică clasică din R.Moldova. Timp de 11 zile, muzicienii vor susține concerte în mai multe localități și vor reflecta prin muzica clasică 12 subiecte sociale importante. Turneul va marca centenarul compozitorului Dinu Lipatti, unul dintre cei mai mari pianiști din toate vremurile. 

Moldovan National Youth Orchestra pornește într-un adevărat maraton al muzicii clasice, mai exact în turneul național „La La Play”#discoveringLipatti. Timp de 11 zile, membrii orchestrei vor parcurge 1600 de km și vor susține 12 concerte. Vor cânta în conace, podgorii, pe ringul de box sau în penitenciare – toate pentru a duce muzica clasică acolo unde ea nu a fost interpretată poate niciodată. Directorul Moldovan National Youth Orchestra, Andriano Marian spune că aceasta este prima expediție de muzică clasică din Republica Moldova.

„Vom descoperi oameni, vom relata prin muzică clasică toate lucrurile frumoase din expediția aceasta. Să nu uităm de oamenii care nu au acces la astfel de muzică și evenimente, să-i bucurăm, să vorbim cu ei, să le vedem expresiile fețelor. Am pregătit un program muzical foarte deschis, nu filosofic, dar păstrăm o muzică de calitate, aducem o muzică proaspătă nouă și credem că oamenii vor fi deschiși să asculte astfel de muzică.

Prin muzică vor fi reflectate mai multe teme actuale, precum turismul nevalorificat sau problemele persoanelor cu necesități speciale. Muzicienii vor cânta la Molovata, Dubăsări, la Cetatea Tighina, vrând astfel să promoveze încrederea populației dintre cele două maluri ale Nistrului. Vor fi și concerte dedicate comunitățile de rromi, ucraineni, bulgari și găgăuzi din Republica  Moldova. În acest turneu de muzică clasică, membrii Moldovan National Youth Orchestra vor reflecta prin muzică toleranța față de persoanele aflate în detenție, precum și potențialul vitivinicol al Republicii Moldova. În expediția muzicală vor merge atât muzicieni, cât și jurnaliști. 

„Este foarte interesant, pentru că este un proiect de ansamblu. Fiecare suntem diferiți, dar ne unește aceleași scop. E interesant și faptul pentru care ne-am adunat: să aducem muzica care ne place să o cântăm celor de acasă”, a spus muziciana Lia Rusu.

Cele 12 concerte open air vor acoperi o gamă variată de genuri ale muzicii clasice: perioada barocă, a clasicismului vienez sau perioada contemporană.  Turneul vine să marcheze o sută de ani de la nașterea pianistului și compozitorului Dinu Lipatti, spune directorul Institutului Cultural Român la Chișinău, Valeriu Matei.

„Lumea muzicală românească și europeană îl omagiază pe cel mai mari pianist al timpurilor, unul dintre marii compozitori  contemporani, Dinu Lipatti, care prin compozițiile sale muzicale, dar și prin felul în care a interpretat la pian ca nimeni altul muzica clasică românească, muzica clasică simfonică universală, a lăsat urme de neșters în patrimoniul cultural al omenirii. Prin aceste concerte de muzică promovați și programe sociale importante în spațiul rural. Oamenii de acolo așteaptă concertele de muzică clasică”, a declarat Valeriu Matei.

Primul concert din cadrul turneului va avea loc joi, 13 iulie, la Conacul Leonardi-Buznea din Ciuciulea, Glodeni. Turneul continua cu un open air la Bălți, iar în a treia zi a turneului spectatorii vor avea parte de un eveniment surpriză. Expediția muzicală se va încheia pe 23 iulie, cu un open air la Cetatea Tighina. Cei care nu vor reuși să meargă la concerte vor avea posibilitatea să le urmărească live pe Facebook, dar și pe unele canale media.

Proiectul „La La Play” #discoveringLipatti face parte din ediția a VII-a a concertelor de vară Moldovan National Youth Orchestra. Până la sfârșitul lui august vor avea loc încă 20 de evenimente muzicale în Republica Moldova, România și Germania.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
-4,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău