Prețurile mondiale la alimente au coborât în luna mai la minimul ultimilor doi ani, anunță Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură
-
02 Iunie 2023 18:54
Indicele global al prețurilor produselor alimentare a scăzut în luna mai la cel mai redus nivel din ultimii doi ani, grație unor diminuări semnificative în ceea ce privește prețurile uleiurilor vegetale, cerealelor și lactatelor, care au anulat majorările de prețuri la zahăr și carne, a anunțat vineri Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), transmite Agerpres.
FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de prețuri înregistrate la un coș de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne și zahăr.
În luna mai 2023, acest indice a scăzut cu 2,6% comparativ cu luna aprilie, până la 124,3 puncte, de la nivelul revizuit de 127,7 puncte înregistrat în luna aprilie. Valoarea din luna mai este cea mai redusă înregistrată de indicele calculat de FAO după luna aprilie 2021 și face ca indicele general să fie cu 22% sub maximul istoric atins în luna martie 2022, imediat după debutul invaziei rusești în Ucraina.
Potrivit agenției cu sediul la Roma, scăderea din luna mai s-a datorat în principal unei diminuări cu 8,7% a prețurilor la uleiuri vegetale. În prezent prețurile la aceste produse sunt, în medie, cu 48,2% sub cel atins în urmă cu un an. De asemenea, prețul cerealelor a scăzut cu 4,8% comparativ cu luna aprilie, grație unui declin de 9,8% la porumb, ca urmare a unor prognoze favorabile de producție dar și unei cereri reduse de import. Prețurile la grâu au scăzut și el cu 3,5%, grație unor livrări solide dar și prelungirii acordului internațional privind exporturile Ucrainei via porturile de la Marea Neagră.
Pe de altă parte, prețul mondial al zahărului calculat de FAO a crescut pentru a patra lună consecutivă, cu un avans de 5,5% față de luna aprilie, și a ajuns la un nivel care este cu aproape 31% peste cel înregistrat în urmă cu un an. Potrivit FAO, scumpirea zahărului reflectă livrările globale limitate și impactul fenomenului meteo El Nino asupra culturilor de trestie de zahăr din următorul sezon.
Separat, FAO a dat vineri publicității un nou raport cu privire la cererea și oferta de cereale. FAO prognozează că, în 2023, producția mondială de cereale ar urma să fie 2,813 miliarde de tone, în creștere cu 1% comparativ cea din 2022, grație unor preconizate majorări de producție la porumb, orez și sorg, în timp ce producțiile de grâu și orz ar putea să fie mai mici față de cele din 2022.