Prețul porumbului a explodat în Europa, în contextul blocării porturilor ucrainene

  • 28 Februarie 2022 16:14
Prețul porumbului a explodat în Europa, în contextul blocării porturilor ucrainene

Cotațiile la porumb au înregistrat luni o nouă creștere semnificativă pe piața europeană, operatorii căutând soluții de rezervă în condițiile în care porturile ucrainene de la Marea Neagră sunt blocate, iar Marea Azov este în continuare închisă pentru navigația navelor, informează AFP.

În jurul orei 12.30 GMT, pe platforma Euronext, tona de porumb cu livrare în luna martie s-a apreciat cu 31,75 euro, până la 321 de euro, iar cea cu livrare în luna iunie s-a apreciat cu 15,75 euro, până la 284 de euro.

Cotațiile la grâu s-au apreciat și ele, dar într-o măsură mai mică, câștigând 21,25 euro, până la 311,25 euro pe tona de grâu cu livrare în luna martie.

Pe o hartă care arată navigația navelor cargo, publicată de firma Inter-Courtage, se putea constata luni dimineața că "Marea Azov este în continuare interzisă navigației, iar porturile ucrainene sunt de facto blocate".

Operatorii urmăresc modul în care evoluează încărcarea navelor în porturile rusești de la Marea Neagră, precum și în România și Bulgaria.

Însă, piețele sunt în continuare într-o stare de incertitudine când vine vorba de comerțul cu cereale rusești, de eventualele dificultăți logistice și mai ales cu privire la "consecințele sancțiunilor europene care ar putea bloca tranzacțiile", a declarat Sébastien Poncelet, analist la Agritel (Argus Media France).

Dacă în cazul grâului pare posibil, cel puțin pe termen scurt, ca diminuarea livrărilor din Ucraina și Rusia să fie compensată de alte state, în special de Franța, problema în cazul porumbului este una de disponibilitate.

În opinia brokerului Damien Vercambre (de la firma Inter-Courtage) "am intrat într-un proces îndelungat, în condițiile în care Ucraina a fost scoasă din joc pentru o perioadă nedeterminată". Potrivit acestuia, "în acest sezon au mai rămas de exportat 10-12 milioane de tone de porumb din Ucraina, din care o mare parte era destinată Europei. În mod tradițional jumătate din porumbul important de Europa provine din Ucraina".

"După China, principalii cumpărători de porumb ucrainean sunt Țările de Jos și Spania, care ar putea să se reorienteze spre porumbul francez", estimează Sébastien Poncelet, care precizează însă că rezervele Franței nu sunt considerabile.

Potrivit analiștilor, piața cerealelor va fi marcată în continuare de volatilitate în funcție de modul în care va evolua pe teren criza ruso-ucraineană.

"Va trebui să luăm cu o mare precauție cotațiile afișate în acest context, cursul evoluând cu mai multe procente în decurs de câteva minute", subliniază analiștii de la Agritel. 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
21,24
Cer acoperit de nori
Umiditate:73 %
Vint:4,63 m/s
Sun
20
Mon
22
Tue
22
Wed
24
Thu
21
Arhivă Radio Chișinău