Pretul petrolului, pe punctul de a se prăbuși la 20 de dolari barilul
-
14 Septembrie 2015 10:50
Prețurile petrolului au fost pe tobogan în ultimul an. West Texas Intermediate WTI s-a prăbușit în 2014 de la peste 100 de dolari barilul, la doar 45 de dolari la începutul acestui an, scrie portalul de știri Business Insider, citat de Capital.ro.
După ce a recuperat puțin și a ajuns la aproximativ 60 de dolari barilul la începutul verii, prețurile au căzut la pământ din nou, ajungând la 45.12 dolari pe baril astăzi. Dar s-ar putea să coboare și mai mult.
Astfel, prețul unui baril de petrol ar putea ajunge la doar 20 de dolari în curând, potrivit analiștilor Goldman Sachs, conduși de analistul Jeffrey Currie.
Există un mare surplus de petrol în lume, iar prețul este dus în jos atât de oferta generoasă și cererea slabă, iar acest lucru ar putea părăsi face ca prețurile să ajungă la niveluri record care nu a mai fost văzute în ultimele decenii. Iată un fragment din cea mai recent notă a Goldman în privința petrolului:
„Piața petrolului este chiar mai excedentară decât ne-am așteptat și credem că acest surplus va persista în 2016 în urma creșterii producției OPEC, aprovizionării cu petrol non-OPEC și încetinirea creșterii Chinei, cu riscurile aferente... Deși nu este cazul nostru de bază, probabilitatea ca prețurile petrolului să scadă la astfel de niveluri, pe care le estimăm la aproape 20 de dolari barilul, devine tot mai mare pe măsură ce cresc stocurile.”

