Deputați din Bundestagul german efectuează o vizită oficială în Republica Moldova
-
16 Iulie 09:00
O delegație a Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Moldova, România și Bulgaria din cadrul Bundestagului Republicii Federale Germania efectuează, în perioada 16–17 iulie, o vizită oficială în Republica Moldova. Agenda vizitei include întrevederi cu conducerea Parlamentului și cu reprezentanți ai Guvernului.
Delegația este condusă de președintele Grupului parlamentar de prietenie, Raimond Scheirich, și este formată din deputații Bettina Hagedorn și Julian Joswig.
În cadrul vizitei, parlamentarii germani vor avea o întrevedere cu președintele Parlamentului, Igor Grosu. Totodată, aceștia se vor întâlni cu membrii Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Federală Germania, condus de deputatul Alic Baraboi, precum și cu membrii Comisiei pentru integrare europeană, prezidată de deputatul Marcel Spătari. Programul mai include o întrevedere cu viceprim-ministrul în exercițiu, Valeriu Chiveri.
Potrivit Parlamentului, discuțiile se vor concentra pe sprijinul acordat de Germania parcursului european al Republicii Moldova și pe posibilitățile de extindere a cooperării bilaterale în domenii precum comerțul, investițiile, tehnologiile informației și comunicațiilor, inovarea, industria prelucrătoare, logistica și turismul.
Germania este unul dintre principalii parteneri de dezvoltare ai Republicii Moldova. În ultimii ani, sprijinul oferit de autoritățile germane a contribuit la consolidarea securității, apărării și rezilienței instituționale a țării. Acesta include asistență pentru dezvoltarea capacităților de apărare și modernizarea Armatei Naționale, cooperare în domeniul afacerilor interne, sprijin pentru comunicații securizate, precum și expertiză strategică pentru implementarea reformelor și avansarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

