Presupus atac chimic în Siria. Vladimir Putin avertizează împotriva „provocărilor”
-
10 Aprilie 2018 08:12
Președintele rus, Vladimir Putin, a avertizat împotriva „provocărilor și speculațiilor" considerate „inadmisibile", după presupusul atac chimic din orașul sirian Douma, ultimul bastion rebel din provincia Ghouta Orientală, relatează AFP.
Cu prilejul unei convorbiri telefonice cu cancelarul german, Angela Merkel, „partea rusă a atras atenția asupra caracterului inadmisibil al provocărilor și speculațiilor" legate de acest atac chimic, a afirmat Kremlinul într-un comunicat.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Seibert, a menționat într-un comunicat că, în cursul acestei discuții telefonice, „cancelarul a condamnat noile atacuri cu gaz din orașul sirian Douma".
Un presupus atac chimic la Douma, bastion rebel din apropierea Damascului, a făcut sâmbătă 48 de morți, potrivit Căștilor Albe, un grup de prim-ajutor în zona rebelă, și ONG-ului medical Syrian American Medical Society (SAMS), dar aceste afirmații nu au putut fi verificate din sursă independentă.
Cei doi lideri au discutat, de asemenea, despre situația din Ucraina, unde un acord de prelungire a armistițiului pentru perioada Paștelui a intrat în vigoare la 30 martie.
Potrivit Kremlinului, a fost subliniată „importanța respectării armistițiului de Paște", precum și "continuarea eforturilor vizând asigurarea schimbului de ostatici deținuți ilegal".
Angela Merkel și Vladimir Putin „au căzut de acord asupra faptului că Acordul de la Minsk trebuie să fie aplicat rapid și complet", că „recentul armistițiu de Paște trebuie menținut și că schimbul de prizonieri trebuie dus la îndeplinire", a precizat la rândul său Berlinul.
Conflictul care opune armata ucraineană separatiștilor proruși din estul Ucrainei a făcut peste 10.000 de morți de la declanșarea sa în 2014. Altercațiile sunt în continuare numeroase, în pofida Acordului de pace de la Minsk semnat în februarie 2015.