Președintele Timofti vrea reviziurea prerogativelor acordate șefului statului
-
29 Iunie 2016 14:48
Președintele Nicolae Timofti cere să fie luată în calcul posibilitatea revizuirii prerogativelor pe care le deține șeful statului, în cazul modificării Constituției.
Afirmații în acest sens au fost făcute în cadrul întrevederii pe care Nicolae Timofti a avut-o cu delegația Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), condusă de Ögmundur Jonasson, care se află într-o vizită de monitorizare în Republica Moldova.
„Președintele Nicolae Timofti a menționat că alegerea șefului statului prin vot direct corespunde așteptărilor populației, iar în cazul modificării Legii Supreme să fie luată în calcul posibilitatea revizuirii prerogativelor Președintelui Republicii Moldova”, se arată într-un comunicat al Președinției de la Chișinău.
Referindu-se la respectarea drepturilor omului în Republica Moldova, Nicolae Timofti a reiterat faptul că acestea sunt încălcate flagrant de către autoritățile ilegale de la Tiraspol. Șeful statului s-a referit la libera circulație, învățământul în limba maternă, accesul fermierilor la prelucrarea loturilor de pământ. „Menținerea voită a stării actuale nu este în interesul Republicii Moldova și a locuitorilor de o parte și de alta a Nistrului ”, a spus președintele Timofti.
Părțile au abordat și probleme legate de calitatea justiției din Republica Moldova, care afectează cetățenii, dar și imaginea șării, co-raportorul Jonasson salutând mesajul ferm al președintelui Timofti în favoarea unui sistem judecătoresc independent și profesionist, precizează comunicatul Președinției.