Președintele României Klaus Iohannis, convorbire cu secretarul general al NATO. Jens Stoltenberg: România este un aliat responsabil și valoros

  • 10 Martie 2021 13:48
Președintele României Klaus Iohannis, convorbire cu secretarul general al NATO. Jens Stoltenberg: România este un aliat responsabil și valoros

Președintele României Klaus Iohannis a avut astăzi o convorbire telefonică cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în pregătirea Summitului NATO din acest an și în contextul procesului de reflecție privind viitorul NATO.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, cei doi înalți demnitari au accentuat importanța avansării, în perioada următoare, a discuțiilor la nivel aliat în ceea ce privește consolidarea rolului și profilului Alianței, susținând viziunea comună pentru o Alianță mai puternică și mai eficientă la orizontul anului 2030.

În acest sens, șeful statului a evidențiat că Summitul NATO din 2021, primul la care va participa noul președinte al SUA, Joseph R. Biden, reprezintă un reper extrem de important în conturarea procesului de adaptare al NATO și pentru consolidarea securității aliaților și a evidențiat că, pentru România reconfirmarea unității aliate și a solidității relației transatlantice reprezintă teme centrale în acest context.

Președintele Iohannis a subliniat necesitatea adoptării, cu prilejul Summitului din acest an, a unor decizii care să permită continuarea coerentă și unitară a consolidării posturii de descurajare și apărare a Alianței pe Flancul Estic, să sporească reziliența aliată și să asigure progresul tehnologic al NATO.

La rândul său, secretarul general al NATO a apreciat rolul României în cadrul NATO, ca pe un aliat responsabil și valoros.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
8,24
Cer senin
Umiditate:76 %
Vint:1,54 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
9
Wed
15
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău