Petro Poroșenko a convocat o reuniune de urgență a Cabinetului Militar, în legătură cu evenimentele din Luhansk

  • 22 Noiembrie 2017 08:57
Petro Poroșenko a convocat o reuniune de urgență a Cabinetului Militar, în legătură cu evenimentele din Luhansk

Președintele ucrainean, Petro Poroșenko, a convocat, marți seară, o reuniune de urgență a Cabinetului Militar, structură din cadrul Consiliului Național de Securitate și Apărare, din cauza agravării situației din Luhansk, oraș aflat sub controlul rebelilor pro-ruși, unde, în cursul zilei de marți, persoane înarmate și fără însemne militare au ocupat străzile centrale și au blocat accesul în mai multe instituții publice.

Potrivit purtătorului de cuvânt al liderului ucrainean, Sviatoslav Țeholko, șefii serviciilor de securitate i-au prezentat președintelui Poroșenko un raport referitor la evoluția situației din Luhansk, în special în ceea ce privește faptul că mai multe tancuri rusești au traversat ilegal frontiera cu Ucraina. "Ca urmare a creșterii numărului de militari ruși, precum și din cauza intensificării activităților desfășurate de mercenari, forțele armate ucrainene sunt pregătite pentru orice fel de situație, astfel încât să asigure siguranța civililor" - a declarat Poroșenko, la reuniunea de urgență a Cabinetului Militar. De asemenea, Poroșenko a cerut șefilor structurilor de securitate prezenți la reuniune să intensifice cooperarea cu Misiunea OSCE din Donbas, pentru a furniza informații actualizate aliaților occidentali ai Ucrainei.

Amintim că liderul rebelilor din autoproclamata republică populară Luhansk, Igor Plotnițki, l-a demis recent pe așa-numitul ministru al afacerilor interne din republica separatistă, Igor Kornet, ca urmare a unui dosar penal deschis împotriva acestuia din urmă. Igor Kornet, însă, a declarat că nu acceptă să fie demis și s-a baricadat în clădirea așa-numitului "minister al afacerilor interne" din Luhansk.

Ulterior, sute de bărbați înarmați, care nu aveau însemne militare, ci doar o panglică albă pe brațul drept, au blocat centrul orașului Luhansk, iar pe străzi au fost observate mai multe blindate. Unul dintre acești bărbați înarmați a declara că se pregătesc de "exerciții" militare în centrul orașului, deși liderul separatist al autoproclamatei republici, Igor Plotnițki, a declarat că nu are nicio legătură cu aceste grupuri de bărbați înarmați.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
1,63
Cer fragmentat
Umiditate:70 %
Vint:4,63 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău