Președintele Parlamentului European: UE trebuie să primească refugiați afgani, avem o responsabilitate față de ei

  • 18 August 2021 14:44
Președintele Parlamentului European: UE trebuie să primească refugiați afgani, avem o responsabilitate față de ei

Uniunea Europeană are responsabilitatea de a accepta refugiați afgani și nu poate lăsa oameni care au lucrat pentru blocul comunitar în Afganistan să ”se confrunte cu răzbunări”, a declarat miercuri președintele Parlamentului European, David Sassoli, citat de Reuters, potrivit hotnews.ro.

Acesta a spus că refugiații ce vin din Afganistan, țară care este acum în mâinile talibanilor, ar trebui distribuiți în mod echitabil în rândul țărilor membre, mai scrie sursa citată

De când au preluat controlul Afganistanului după retragerea forțelor internaționale conduse de SUA, talibanii au spus că vor pace, nu vor căuta răzbunare contra foștilor inamici și vor respecta drepturile femeilor conform legilor islamice.

Dar, mulți afgani sunt sceptici în fața acestor promisiuni și mii dintre ei sunt disperați să plece, inclusiv un număr mare de localnici ce au ajutat forțele străine timp de două decenii.

”Trebuie să-i protejăm pe cei care au lucrat pentru noi sau ne-au fost colaboratori, nu putem să-i lăsăm în fața răzbunărilor”, a declarat jurnaliștilor Sassoli, în timpul unei vizite în capitala lituaniană Vilnius.

”Avem o responsabilitate. Comisia Europeană poate autoriza distribuirea uniformă a lor în rândul statelor membre pentru a menține o paritate, iar acest lucru poate fi făcut rapid”, a adăugat președintele Parlamentului European.

Peste 2.200 de diplomați ș alți civili au fost evacuați din Afganistan cu zboruri militare, a declarat miercuri un oficial occidental din domeniul securității. Un purtător de cuvânt al premieului Boris Johnson a spus, tot miercuri, că Marea Britanie intenționează să opereze la o capacitate de 1.000 de persoane scoase din Afganistan pe zi.
 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
13,29
Cer senin
Umiditate:83 %
Vint:3,09 m/s
Tue
18
Wed
18
Thu
19
Fri
21
Sat
18
Arhivă Radio Chișinău