Președintele organizației teritoriale PACE din Sângerei, în arest la domiciliu pentru 30 de zile
-
09 Aprilie 2021 13:48
Președintele organizației teritoriale a formațiunii politice PACE din Sângerei, care l-ar fi stropit pe vicepreședintele raionului cu verde de briliant a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile.
Potrivit unui comunicat al Procuraturii, decizia a fost luată de Judecătoria Sângerei, care a respins demersul procurorilor de arestare a învinuitului pentru o lună.
Procuratura consideră încheierea judecătorului de instrucție ilegală și anunță că o va contesta.
Între timp, al treilea membru PACE a fost astăzi recunoscut și audiat de Procuratura raionului Sângerei în calitate de bănuit pe marginea incidentului din seara zilei de 6 aprilie.
Procuratura amintește că, incidentul este cercetat penal sub aspectul comiterii ”huliganismului de două sau mai multe persoane” și ”chemării la săvârșirea actelor de violență împotriva persoanelor”.
Victima se află internată la spitalul raional, având arsuri de gradul I și II la ambii ochi. Potrivit medicilor, în prezent, starea acestuia este stabilă.
Acțiunile de urmărire penală sunt în derulare, iar Procuratura va reveni cu detalii pe parcurs.
Pentru aceste acțiuni, legislația prevede amendă sau închisoare maximă de până la 5 ani.