Președintele Maia Sandu s-a întâlnit cu Reprezentantul special al Președinției în exercițiu a OSCE, Thomas Mayr-Harting

  • 27 Ianuarie 2021 08:39
Președintele Maia Sandu  s-a întâlnit cu Reprezentantul special al Președinției în exercițiu a OSCE, Thomas Mayr-Harting

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut ieri, 26 ianuarie, o întrevedere cu Thomas Mayr-Harting, Reprezentantul special al Președinției în exercițiu a OSCE pentru reglementarea transnistreană. 

Potrivit Serviciului de presă al Președinției, discuția s-a focusat pe mai multe subiecte de actualitate legate de politica internă din Republica Moldova și, în mod special, pe evoluțiile în dosarul transnistrean. „Am reiterat, odată în plus, determinarea noastră de a găsi căi exclusiv pașnice pentru apropierea celor două maluri și am menționat că, pentru noi, locuitorii de pe malul stâng al Nistrului sunt cetățeni ai Republicii Moldova, care trebuie să se bucure de aceleași drepturi”, a declarat șefa statului.

Oficialii au trecut în revistă subiectele prioritare ce se regăsesc pe agenda curentă a procesului de reglementare: asigurarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului în stânga Nistrului, inclusiv dreptul la libera circulație spre și dinspre regiunea transnistreană; menținerea unei dinamici constante în procesul de negocieri; monitorizarea celor mai urgente probleme care pot marca viața zilnică a locuitorilor de pe ambele maluri ș.a.

Potrivit comunicatului, președintele Maia Sandu a menționat că, pentru a da un nou impuls proceselor interne, inclusiv cu referire la regiunea transnistreană, este nevoie de un Executiv cu împuterniciri depline, iar acest lucru va fi posibil doar prin alegeri parlamentare anticipate.

Reprezentantul Special al Președintelui în exercițiu al OSCE din partea Suediei pentru procesul de reglementare transnistreană, Ambasadorul Thomas Mayr-Harting, efectuează, înperioada 26 - 29 ianuarie, o vizită de lucru în Republica Moldova

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de prânz București
Meteo Chișinău
21,24
Cer senin
Umiditate:26 %
Vint:12,86 m/s
Sat
16
Sun
16
Mon
20
Tue
18
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău