Președintele italian Sergio Mattarella l-a convocat pe Giuseppe Conte pentru funcția de prim-ministru al Italiei
-
23 Mai 2018 18:55

Președintele italian Sergio Mattarella l-a convocat astăzi, 23 mai, pe avocatul și profesorul de drept Giuseppe Conte, propus de noua coaliție populistă formată din Mișcarea 5 Stele și Liga, pentru funcția de prim-ministru al Italiei, a anunțat președinția italiană într-un comunicat, relatează Agerpres.
Potrivit unor surse ale președinției, Liga și Mișcarea 5 Stele i-au confirmat președintelui Sergio Mattarella că Giuseppe Conte rămâne propunerea coaliției pentru funcția de premier.
Mișcarea 5 stele și Liga și-ar fi sporit presiunile în ultimele ore, spunând că sunt gata să se întoarcă la urne.
Mattarella și-ar fi exprimat anterior rezervele privind autonomia lui Conte în fața liderilor celor două partide, cu atât mai mult cu cât aceștia ar urma să devină miniștri.