Președintele interimar al CSM: Salariul meu este de 38 de mii de lei
-
19 Ianuarie 08:22
Salariul președintelui interimar al Consiliului Superior al Magistraturii este de 38 de mii de lei, după reținerea tuturor taxelor. O spune chiar șeful CSM, Sergiu Caraman, care menționează că acesta este cel mai mare salariu din sistemul de justiție din Republica Moldova. Magistratul spune că după evaluarea integrității și profesionalismului, toți judecătorii care vor promova vetting-ul vor ridica salarii de două ori mai mari, notează IPN.
„Salariul meu nu este salariul ridicat de fiecare judecător din țară, pentru că eu am promovat procedura de pre-vetting. Salariul pe care l-am primit luna trecută se ridică la 38 de mii de lei, pe card. Este salariul de președinte al Consiliului Superior al Magistraturii, este cel mai mare salariu plătit în sistemul de justiție de la noi din țară”, a spus președintele interimar CSM, Sergiu Caraman, în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la JurnalTV.
Potrivit șefului interimar CSM, după procedura de vetting toți judecătorii din Republica Moldova, care au promovat evaluarea, vor ridica salarii de două ori mai mari. Chiar în condițiile dublării salariilor, președintele interimar CSJ spune că lefurile în sistemul justiției din Republica Moldova sunt cele mai mici din Europa.
„Salariul unui judecător al Curții Supreme de Justiție depinde de faptul dacă a promovat sau nu procedura de vetting. Astăzi, la CSJ avem un singur judecător care a promovat procedura de vetting. Și mai avem doar doi judecători din componența anterioară a Curții. Salariul unui judecător CSJ care a promovat evaluarea s-ar ridica aproximativ la salariul pe care-l primesc eu. Un judecător din prima instanță, care a promovat evaluarea, are un salariu de 28-30 de mii de lei. Până la vetting, salariul unui judecător din prima instanță constituia 17 mii de lei. După vetting s-au dublat aproape salariile. După vetting, salariul unui judecător va fi unul decent. Chiar în statele din imediata apropiere, Ucraina și România, salariul unui judecător este de două ori mai mare decât salariul judecătorilor de la noi. Este și un studiu făcut că din toată Europa, cel mai prost plătiți sunt judecătorii de la noi din țară”, a explicat președintele interimar al Consiliului Superior al Magistraturii.
Potrivit experților Centrului de Resurse Juridice, care au analizat lefurile judecătorilor și procurorilor din Republica Moldova, în anul 2024 salariile persoanelor care au promovat vetting-ul cresc considerabil. Astfel, după promovarea evaluării externe:
Judecătorii Curții Supreme de Justiție vor avea un salariu brut de 55 000 de lei (majorare de 50%);
Judecătorii curților de apel vor avea un salariu brut de 43 000 de lei (majorare de 51%);
Procurorii din procuraturile specializare vor avea un salariu brut de 47 000 lei (majorare de 72%);