Președintele Consiliului European: UE trebuie să lupte pentru o autonomie strategică mai mare

  • 01 Septembrie 2021 13:17
Președintele Consiliului European: UE trebuie să lupte pentru o autonomie strategică mai mare

Uniunea Europeană trebuie să adopte măsuri pentru a fi mai bine pregătită pentru evacuarea militară a cetățenilor săi în situații precum cele înregistrate în Afganistan în ultimele săptămâni, a susținut miercuri președintele Consiliului European, Charles Michel, informează Reuters și EFE, citate de Agerpres.

''În opinia mea, noi nu avem nevoie de un alt asemenea eveniment geopolitic pentru a înțelege că Uniunea Europeană trebuie să lupte pentru o mai mare autonomie în luarea deciziilor și o mai mare capacitate de acțiune în lume'', a declarat Michel în cadrul Forumului anual strategic din orașul sloven Bled.

Potrivit înaltei oficialități europene, pentru a-și spori autonomia strategică Uniunea Europeană trebuie să acționeze în sensul creșterii puterii economice, ceea ce presupune ''consolidarea'' pieței interne și definitivarea Uniunii bancare și a Uniunii pieței de capital.

Aceste aspecte vor fi abordate de liderii europeni la summitul din decembrie acest an.

De asemenea, UE trebuie să aibă ca ''prioritate'' și relația cu țările din Balcanii Occidentali, precum și cu statele vizate de Parteneriatul Estic (Ucraina, Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova și Belarus), a adăugat Charles Michel.

Militanții talibani, care au mai condus Afganistanul între 1996 și 2001, au preluat controlul asupra țării la jumătatea lunii august, după o ofensivă de câteva săptămâni în care practic nu au întâmpinat nicio opoziție din partea forțelor guvernamentale.

Ulterior, țările occidentale au făcut eforturi pentru a-și evacua în siguranță cetățenii aflați în Afganistan, mai ales în ultimele două zile, când talibanii au preluat controlul și asupra aeroportului din Kabul în urma retragerii ultimilor militari americani, luni seară.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
14,96
Cer acoperit de nori
Umiditate:74 %
Vint:4,63 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău