Președintele Consiliului European, Charles Michel, în cadrul întrevederii cu premierul Natalia Gavriliță: R.Moldova este un partener important și prioritar pentru noi

  • 27 Septembrie 2021 14:19
Președintele Consiliului European, Charles Michel, în cadrul întrevederii cu premierul Natalia Gavriliță: R.Moldova este un partener important și prioritar pentru noi

În cadrul vizitei sale oficiale la Bruxelles, prim-ministrul Natalia Gavriliță a avut, în această dimineață, o întrevedere cu președintele Consiliului European, Charles Michel. Natalia Gavriliță a spus că suportul Consiliului European este extrem de important pentru consolidarea proceselor democratice, reformarea justiției și instituțiilor statului, relansarea economică și crearea locurilor de muncă, precum și creșterea bunăstării cetățenilor. Oficialii au avut un schimb de opinii referitor la prioritățile pentru Summit-ul Parteneriatului Estic, care urmează a fi desfășurat în decembrie.

Referindu-se la prioritățile Guvernului pe care îl conduce, Natalia Gavriliță a vorbit despre reforma justiției și anticorupție, inclusiv investigarea fraudei bancare, gestionarea pandemiei COVID-19 și pachetul de suport economic și social necesar pentru relansarea creșterii economice.
 
Charles Michel, la rândul său, a menționat că: „UE este deschisă să sprijine în continuare Republica Moldova și agenda de reforme ambițioase pe care și-o propune. R.Moldova este un partener important și prioritar pentru noi”.
 
Premierul și-a exprimat încrederea că actuala vizită va pune bazele pentru impulsionarea relațiilor între Republica Moldova și Uniunea Europeană, astfel încât, în următoarea perioadă, să fie posibilă avansarea dialogurilor la nivel înalt pe securitate, justiție, energie.
 
În context, Natalia Gavrilița a menționat că Republica Moldova este interesată de extinderea domeniilor de cooperare, dar și de dezvoltarea în continuare a politicilor naționale în conformitate cu Acordul de Asociere.
 
 
 
 
Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
10,24
Cer senin
Umiditate:62 %
Vint:0,51 m/s
Fri
15
Sat
16
Sun
13
Mon
12
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău