Președintele AȘM susține că apariția COVID-19 ar putea fi legată de starea deplorabilă în care a ajuns mediul ambiant. „Nu va mai fi așa ca înainte”

  • 06 Iunie 2020 15:28
Președintele AȘM susține că apariția COVID-19 ar putea fi legată de starea deplorabilă în care a ajuns mediul ambiant. „Nu va mai fi așa ca înainte”

De la prima masă rotundă organizată de AȘM pe problema coronavirusului, în data de 6 februarie curent, membrii AȘM au venit cu mai multe recomandări și propuneri utile. Cu toții ne dorim să revenim la normalitate cât de curând posibil. Dar trebuie să conștientizăm gravitatea acestei maladii și să respectăm cu strictețe cerințele impuse de autorități, susține, într-un interviu pentru Moldpres, președintele Academiei de Științe a Moldovei (AȘM), academicianul Ion Tighineanu.

„Actualmente, mai mulți specialiști în domeniul medicinii afirmă că pandemia poate să dureze în timp și să ne atace în valuri, fiecare val, la rândul său, fiind cauzat de noi mutații ale coronavirusului SARS CoV-2. Derularea situației în continuare va depinde de eficiența vaccinurilor care sunt în curs de elaborare de către mai multe grupuri de cercetători din diferite țări afectate de epidemie, de capacitatea acestora de a ne asigura imunitate, precum și de eventualele mutații ale agentului patogen”, a declara Ion Tighineanu, potrivit sursei citate.

De asemenea, academicianul susține că rezultatele cercetărilor efectuate recent demonstrează că coronavirusul de tip nou este de origine naturală, în pofida tuturor speculațiilor. „Apariția acestui patogen virulent ar putea fi augmentată de factorul antropic, de starea deplorabilă în care a ajuns mediul ambiant în urma defrișării necontrolabile a pădurilor, poluării sistematice a surselor acvatice și a atmosferei, dezechilibrării proceselor ce au loc în natură. Astăzi nu mai pune nimeni la îndoială faptul că homo sapiens trebuie să-și schimbe esențialmente atitudinea față de natură pentru a coexista în armonie cu ea (...) Trebuie să acceptăm inclusiv lecția pandemiei și să înțelegem că nu va mai fi așa ca mai înainte. A venit timpul să ieșim fiecare din zona de confort și să ne conjugăm eforturile pentru a soluționa problemele cu care se confruntă nu doar știința, dar și domeniul educațional, cultura, economia, agricultura, medicina”, a mai spus președintele AȘM.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
8,85
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:3,09 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău