Președintele ales, Maia Sandu, și-a anunțat prioritățile pentru următoarea perioadă

  • 25 Noiembrie 2020 10:53
Președintele ales, Maia Sandu, și-a anunțat prioritățile pentru următoarea perioadă

Scoaterea Republicii Moldova din izolare internațională, asigurarea unei justiții corecte și promovarea unui buget pentru 2021 cu suficiente resurse pentru sistemul medical și economie sunt printre prioritățile anunțate de președintele ales, Maia Sandu, pentru perioada imediată.

După preluarea mandatului, Maia Sandu, își propune să scoată Republica Moldova din izolare internațională și să promoveze o politică externă echilibrată care să aducă beneficii țării și cetățenilor săi. Ea a anunțat că în primele săptămâni după inaugurarea oficială în funcția de președinte, va fi organizată vizita la Chișinău a președintelui României, Klaus Iohannis. De asemenea, urmează să aibă o întrevedere și cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a menționat Maia Sandu.

Vreau să avem o politică externă care să aducă beneficii concrete cetățenilor Republicii Moldova. În perioada imediat următoare pe plan internațional mă voi concentra pe obținerea ajutorului pentru depășirea crizei sanitare și a crizei economice. În cadrul proiectelor de cooperare cu Uniunea Europeană și România voi pune în discuție asigurarea Republicii Moldova cu vaccin anti-COVID într-un termen cât mai strâns posibil.

O altă prioritate este asigurarea unui buget de stat pentru oameni. În acest sens, președintele ales a solicitat Guvernului să prevadă în legea bugetului pentru anul 2021 mai mulți bani pentru domeniul de sănătate și sprijin financiar agenților economici afectați de pandemie.

Asigurarea unei justiții corecte este o altă prioritate anunțată de Maia Sandu. În acest sens, va propune o nouă componență a Consiliului Suprem de Securitate și un nou mecanism de activitate. Cele mai răsunătoare dosare, precum cele referitoare la furtul miliardului, Laundromatul rusesc și concesionarea aeroportului, vor fi primele subiecte puse în discuție în cadrul consiliului. Maia Sandu a menționat că va insista pe evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor.

Ea a lansat și un avertisment în adresa celor care ar încerca scoaterea Serviciului de Informație și Securitate și Serviciului Pază și Protecție de Stat din subordinea președinției. Instituțiile statului aflate în coordonarea președintelui țării sunt deosebit de importante și nu trebuie să fie parte a unor târguri politice sau să schimbe subordonarea în funcție de mofturile cuiva, a accentuat Maia Sandu.

Le amintesc celor care pun la cale scoaterea unor instituții din coordonarea președintelui că la aceste alegeri au votat un milion 650 de mii 131 de oameni. Acești oameni au mers la vot pentru că cred în puterea președintelui de a schimba lucrurile. Vă recomand insistent să nu încercați răbdarea acestor oameni, să nu vă bateți joc de votul lor și să nu veniți cu inițiative neconstituționale și periculoase pentru c altfel veți simți pe pielea proprie supărarea acestor oameni.

Potrivit unor informații apărute în presă, Partidul Socialiștilor și Igor Dodon ar încerca să scoată din subordinea șefului statului aceste două instituții. SIS ar urma să ajungă înapoi în subordinea Parlamentului, iar SPPS – în subordinea Guvernului.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
11,63
Nori împrăștiați
Umiditate:84 %
Vint:3,6 m/s
Wed
15
Thu
16
Fri
10
Sat
13
Sun
15
Arhivă Radio Chișinău