Președinta Consiliului de Presă, despre schimbarea proprietarului Canal 2 și Canal 3

  • 15 Mai 2017 15:13
Președinta Consiliului de Presă, despre schimbarea proprietarului Canal 2 și Canal 3

La 30 martie 2017, când Parlamentul a votat, referitor la Codul audiovizualului, modificarea ce prevede această măsură anti-concentrare, în știrile grupului GMG s-a transmis: „O persoană va avea dreptul să aibă în proprietate cel mult două licențe de televiziune și două de radio. Prin urmare, președintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, va trebui să renunțe la cele patru televiziuni pe care le deține”.

Mă întrebam, atunci, de ce oare reporterii pe care îi plătește Vlad Plahotniuc au pus această frază în textul lor, fără să-și întrebe patronul (cum ar fi fost normal, deoarece este una dintre părțile vizate) dacă între-adevăr va renunța la licențe și ce planuri ale legat de cele două televiziuni.

„Suspansul” a durat până vinerea trecută, când am aflat că două dintre cele patru televiziuni parcă au plecat, dar de fapt nu au plecat din Grupul GMG, pentru că au ajuns proprietate a jurnalistului Oleg Cristal, care muncește la Publika TV din 2009 și care, de câteva luni, îi este consilier de imagine lui Vladimir Plahotniuc.

Întrebarea care se pune astăzi este dacă schimbarea proprietarului a avut loc cu-adevărat. Vom putea deduce acest lucru, foarte rapid, din conținutul editorial al posturilor „plecate” din trust, care ar trebui să fie altul de acum încolo. Adică, ar trebui să nu mai vedem același conținut al unei știri la toate cele patru canale TV, vox-uri pro-Guvern și pro-uninominal luate cu patru microfoane diferite, dar selectate după mesajul loial, aceiași invitați la talk-show-uri care spun și apără aceeași idee. Acesta este, de fapt, rostul desconcentrării proprietății media - să existe pluralism și diversitate de abordare. Dacă nu vom vedea toate acestea (și înclin să cred că va fi așa), ne vom convinge că, încă o dată, legea în Republica Moldova s-a respectat formal, desconcentrarea fiind mimată.

Sursa: media-azi.md

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
2,18
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Fri
4
Sat
7
Sun
7
Mon
8
Tue
8

Ultimele știri

Oscar 2025: A fost anunțată lista completă a nominalizărilor la cele mai prestigioase premii din cinematografie

Oscar 2025: A fost anunțată lista completă a nominalizărilor la cele mai prestigioase premii din cinematografie

MEC lansează o campanie națională pentru pregătirea absolvenților de gimnaziu la proba de matematică. Circa 6 mii de elevi vor beneficia de cursuri gratuite

MEC lansează o campanie națională pentru pregătirea absolvenților de gimnaziu la proba de matematică. Circa 6 mii de elevi vor beneficia de cursuri gratuite

Zestrea Neamului | Cornelia Bodescu: „Cântecul merge mână în mână cu arta tradițională ca să iasă ceva frumos și benefic tuturor” (Audio)

Zestrea Neamului | Cornelia Bodescu: „Cântecul merge mână în mână cu arta tradițională ca să iasă ceva frumos și benefic tuturor” (Audio)

Energocom a cumpărat pentru prima dată energie electrică de pe Bursa Română de Mărfuri

Energocom a cumpărat pentru prima dată energie electrică de pe Bursa Română de Mărfuri

Kremlinul se declară pregătit de un dialog „reciproc respectuos” cu Donald Trump, care a amenințat cu sancțiuni dacă Rusia nu încheie un acord de încetare a războiului în Ucraina

Kremlinul se declară pregătit de un dialog „reciproc respectuos” cu Donald Trump, care a amenințat cu sancțiuni dacă Rusia nu încheie un acord de încetare a războiului în Ucraina

Președinta Adunării Naționale a Sloveniei a avut întrevederi cu Mihai Popșoi și Oleg Serebrian (FOTO)

Președinta Adunării Naționale a Sloveniei a avut întrevederi cu Mihai Popșoi și Oleg Serebrian (FOTO)

Analist: „Retragerea trupelor ruse din stânga Nistrului ar însemna soluționarea conflictului transnistrean și reintegrarea Republicii Moldova, însă Rusia nu va accepta acest lucru”

Analist: „Retragerea trupelor ruse din stânga Nistrului ar însemna soluționarea conflictului transnistrean și reintegrarea Republicii Moldova, însă Rusia nu va accepta acest lucru”

CNAM: Cetățenii Republicii Moldova care se află peste hotare mai mult de 183 de zile pe an nu sunt obligați să achite prima de asigurare medicală obligatorie

CNAM: Cetățenii Republicii Moldova care se află peste hotare mai mult de 183 de zile pe an nu sunt obligați să achite prima de asigurare medicală obligatorie

Delegația Republicii Moldova, la ședința Comisiei Unificate de Control de la Bender. „Mecanismul actual de menținere a păcii pe râul Nistru a fost destabilizat și discreditat considerabil”

Delegația Republicii Moldova, la ședința Comisiei Unificate de Control de la Bender. „Mecanismul actual de menținere a păcii pe râul Nistru a fost destabilizat și discreditat considerabil”

Senatoare a partidului premierului Giorgia Meloni: Italia va continua să sprijine Republica Moldova în drumul către aderarea la Uniunea Europeană

Senatoare a partidului premierului Giorgia Meloni: Italia va continua să sprijine Republica Moldova în drumul către aderarea la Uniunea Europeană

Arhivă Radio Chișinău