Presa internațională | Președintele Republicii Moldova a ales direcția Moscovei
-
19 Ianuarie 2017 08:36
Revista presei internaționale
În perspectiva depunerii jurământului de către Donald Trump ca președinte al SUA, presa internațională anticipează deja câteva tendințe care vor fi observate în cadrul ceremoniilor de vineri. "În mod surprinzător, învestirea lui Trump este planificată ca un eveniment într-o notă relativ joasă", titrează Washington Post, iar revista Forbes detaliază că Trump are în vedere o ceremonie mai scurtă, prietenoasă pentru presă, pentru a putea capta cât mai multă audiență și interes. Astfel, el va ține un discurs scurt, axat pe unitatea națională, va conduce o paradă mai mică și va participa la mai puține baluri de învestire decât oricare alt președinte din istoria modernă. Trump și-ar fi dorit, de fapt, o ceremonie mult mai strălucitoare, dar ideea adoptării unei note reținute a venit după ce membri ai Congresului și staruri de primă linie au început să boicoteze ceremonia de depunere a jurământului și după ce sondajele de opinie au arătat că majoritatea americanilor dezaprobă performanța lui Trump ca președinte ales, mai explică Forbes. Perioada de tranziție dintre președinția lui Obama și viitoarea președinție a lui Trump i-a afectat popularitatea acestuia din urmă, constată Los Angeles Times, detaliind că Trump este singurul dintre ultimii șapte președinți aleși a cărui popularitate a scăzut între ziua alegerii și ziua depunerii jurământului. Dimpotrivă, Obama pleacă din funcție cu un sprijin popular de 60%, constată Huffington Post, fiind chiar mai popular decât în primul său an de mandat, după cum observă The Independent. 6 din 10 americani se declară mulțumiți de performanțele lui, ceea ce îl ridică peste media cotelor de popularitate la final de mandat ale ultimilor președinți americani, notează și Washington Post.
Vice-președintele american Joe Biden își încheie mandatul cu un avertisment puternic asupra unui conflict Occident - Rusia, constată Business Insider. "Statele Unite și Europa trebuie să conducă lupta pentru a apăra valorile care ne-au adus unde suntem astăzi", astfel încât să evităm întoarcerea la o politică a sferelor de influență pe care o dorește Moscova, a spus Biden în ultimul său discurs în fața liderilor lumii, susținut miercuri la Forumul Economic de la Davos. "Rusia constituie principala amenințare pentru ordinea liberală dorită de lumea occidentală", iar Vladimir Putin "lucrează cu toate instrumentele disponibile ca să erodeze proiectul european" reține și La Libre Belgique din discursul lui Joe Biden. Apărând Alianța Nord-Atlantică, instituțiile internaționale și Uniunea Europeană, Biden îi dă o replică viitorului președinte american Donald Trump ale cărui comentarii de minimizare a rolului NATO și al UE au stârnit îngrijorare în Europa, remarcă Wall Street Journal.
În vecinătatea noastră "Președintele Moldovei a ales direc?ia Moscovei", constată ziarul polonez Rzeczpospolita, detaliind că în cursul întâlnirii cu Putin, Igor Dodon și-a exprimat speranța că relațiile ruso-moldovenești vor căpăta importanță strategică și a susținut că, votând cu el, majoritatea cetățenilor Moldovei s-a pronunțat pentru păstrarea valorilor pravoslave tradiționale. Cotidianul polonez mai scrie că Dodon "se declară pentru federalizarea țării, prin care Chișinăul ar putea prelua controlul asupra Transnistriei, dar ar deveni în acela?i timp dependent de Rusia". "Dodon pune datoria de 6,5 miliarde de dolari a Transnistriei la gaz pe spatele Republicii Moldova", titrează ziarul Independent de la Chișinău, explicând că în cadrul vizitei la Moscova, președintele moldovean a recunoscut datoriile Transnistriei pentru gazul natural cumpărat de la ruși drept datorie totală a Moldovei față de compania Gazprom. Pe de altă parte, în timp ce, potrivit La Libre Belgique, noul președinte moldovean dorește anularea acordului de asociere la UE, premierul de la Chișinău insistă că țara dorește să adere la UE, constată Washington Post. Cotidianul american notează că premierul Pavel Filip a reacționat furios la propunerea lui Dodon de a renunța la pactul comercial cu Bruxelles-ul și a afirmat că, potrivit constituției țării, președintele nu are dreptul "să anunțe sau să ia asemenea decizii", iar declarațiile lui Dodon sunt "pură retorică politică". De altfel, "Politicienii de dreapta îl acuză pe președintele Igor Dodon de trădarea intereselor naționale", după cum titrează Infotag, iar Financial Times avertizează că dacă va încerca să anuleze Acordul de Asociere la Uniunea Europeană Igor Dodon ar putea avea soarta fostului lider de la Kiev Victor Ianukovici. Ideea este susținută și de un comentator al agenției Unimedia de la Chișinău care conchide: "La Moscova, Dodon a pornit pe aceeași cale cea a pierzaniei -, bătătorită de Ianukovici și alți conducători ticăloși, care au încercat să oprească roata istoriei și să readucă țările lor în vasalitatea ru?inoasă a Rusiei oligarhice".