Premierul nipon Shinzo Abe și-a anunțat demisia din funcție (fișă biografică)

  • 28 August 2020 15:46
Premierul nipon Shinzo Abe și-a anunțat demisia din funcție (fișă biografică)

Premierul Japoniei Shinzo Abe a anunțat, la 28 august 2020, că își înaintează demisia din funcție din motive de sănătate, relatează agențiile internaționale de presă. ''Am decis să demisionez din postul de prim-ministru'', a declarat Abe, în vârstă de 65 de ani, într-o conferință de presă în care a explicat că vechea sa boală cronică, rectocolită hemoragică sau colită ulcerativă, a recidivat.

Omul politic Shinzo Abe s-a născut la Tokyo, la 21 septembrie 1954. A studiat Științele Politice la Facultatea de Drept a Universității Seikei, pe care a absolvit-o în 1977, conform japan.kantei.go.jp.

În aprilie 1979, a început să lucreze pentru producătorul de oțeluri Kobe Steel Ltd, unde a activat până în 1982.

A îmbrățișat cariera politică, începând ca funcționar în cadrul Ministerului nipon de externe, în 1982, pentru ca, în 1993, să fie ales membru al Camerei Reprezentanților, în care va deține șapte mandate consecutive, potrivit japan.kantei.go.jp.

În 1999, a fost ales director al Departamentului de probleme sociale; a fost secretar general adjunct în guvernele Mori și Koizum, în perioada 2000-2003, după care a fost numit secretar general al Partidului Liberal Democrat (2003).

La 31 octombrie 2005 a fost nominalizat pentru funcția de secretar general în cadrul celui de-al treilea cabinet Koizumi.

La 20 septembrie 2006, Shinzo Abe a fost ales președinte al Partidului Liberal Democrat, preluând funcția de premier al Japoniei, la 26 septembrie 2006.

O succesiune de scandaluri a slăbit politic executivul său și l-a determinat pe Shinzo Abe să demisioneze din fruntea guvernului la 25 septembrie 2007. A părăsit și funcția de președinte al Partidului Liberal-Democrat, motivând eșecul suferit de partidul său la alegerile, din iulie 2007, pentru Camera Superioară a Parlamentului de la Tokyo.

La 16 decembrie 2012 când au fost organizate alegeri legislative, partidul lui Abe, care a condus Japonia aproape fără întrerupere de la sfârșitul anilor 1950 până în 2009, a câștigat majoritatea absolută în Camera Deputaților, după trei ani de putere de centru-stânga.

Abe a preluat funcția de premier la 26 decembrie 2012. În iulie 2013, coaliția de guvernământ a premierului Shinzo Abe a reușit să obțină o majoritate confortabilă în alegerile legislative parțiale pentru camera superioară a parlamentului.

La 24 august 2020, Shinzo Abe devenise oficial cel mai longeviv premier, cu 2.799 de zile consecutive în fruntea guvernului Japoniei. 

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
-5,76
Cer fragmentat
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău