Premierul israelian a anunțat că țara sa nu va semna Pactul ONU privind migrația
-
20 Noiembrie 2018 19:20
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat astăzi că țara sa nu va semna Pactul ONU privind migrația, document care ar urma să fie aprobat în luna decembrie la Summitul ONU de la Marrakech, transmit Agerpres.
”Pactul global pentru o migrație sigură, ordonată și reglementată” a fost aprobat în iulie de toate cele 193 de state membre ale ONU cu excepția SUA, țară care s-a retras anul trecut. Acordul, care urmează să primească votul final în decembrie, abordează chestiuni precum motivația migranților, modul în care pot fi protejați și integrați în noi comunități.
Documentul a provocat controverse în Uniunea Europeană. Austria, Republica Cehă, Polonia, Slovenia, Ungaria și Bulgaria au anunțat că nu intenționează să semneze acest pact.