Premierul Dorin Recean vine la raport în Parlament
-
13 Februarie 12:44
![Premierul Dorin Recean vine la raport în Parlament Premierul Dorin Recean vine la raport în Parlament](https://media.radiochisinau.md/image/202502/640x360/252534-206824.jpg)
Prim-ministrul Dorin Recean urmează să vină, săptămâna viitoare, în plenul Parlamentului pentru a prezenta raportul cu privire la cele 60 de zile de stare de urgență. Despre aceasta a anunțat șeful legislativului, Igor Grosu, la ședința de astăzi.
Prim-ministrul Dorin Recean urmează să vină, săptămâna viitoare, în plenul Parlamentului pentru a prezenta raportul cu privire la cele 60 de zile de stare de urgență. Despre aceasta a anunțat șeful legislativului, Igor Grosu, la ședința de astăzi, transmite IPN.
Precizările președintelui Parlamentului au fost făcute în contextul în care Blocul Comuniștilor și Socialiștilor au solicitat audierea raportului de activitate a Comisiei pentru Situații Excepționale. „Conform normei legale, la finele fiecărei perioade, președintele CSE este obligat să prezinte un raport în plenul Parlamentului”, a declarat deputatul Radu Mudreac.
În context, Igor Grosu a amintit că situația de urgență expiră pe data de 16 februarie. „Este disponibilitate și noi am discutat cu domnul prim-ministru să vină într-o ședință și să prezinte raportul”, a spus președintele Parlamentului, precizând că Dorin Recean este așteptat la următoarea ședință.
Audierea raportului prim-ministrului va fi decisă la următoarea ședință a Biroului permanent al legislativului.