Premierul britanic Theresa May, criticată în legătură cu incendiul devastator din Londra

  • 16 Iunie 2017 12:18
Premierul britanic Theresa May, criticată în legătură cu incendiul devastator din Londra

Premierul britanic Theresa May a devenit vineri ținta criticilor, fiind acuzată de londonezi, mass-media și chiar de membri ai Partidului său Conservator că nu s-a întâlnit cu supraviețuitori ai incendiului devastator produs în noaptea de marți spre miercuri la Grenfell Tower, un bloc-turn de locuințe sociale din vestul Londrei, scrie Agerpres.

Theresa May a promis joi că va deschide o anchetă publică cu privire la incendiul care a distrus Grenfell Tower, tragedie în care și-au pierdut viața 17 persoane și alte zeci au fost rănite, potrivit unui bilanț provizoriu oferit de poliția londoneză. May și-a exprimat regretul într-o alocuțiune televizată după ce s-a întâlnit cu membri ai serviciilor de urgență.

Însă, spre deosebire de liderul opoziției Jeremy Corbyn și de primarul Londrei Sadiq Khan, care a fost întrebat de un băiat "câți copii au murit?", premierul Theresa May nu s-a întâlnit cu supraviețuitori ai incendiului, atrăgând critici dure din partea londonezilor, a presei și a Partidului său Conservator.

"(May) a vrut o situație complet controlată în care ea nu a dat dovadă de umanitate", a declarat fostul ministru conservator Michael Portillo pentru BBC. "Ea ar fi trebuit să fie acolo, alături de locuitori. Trebuie să fi pregătit să primești emoțiile oamenilor, nu să fi așa de speriat de oameni", a mai spus el.

Întrebată joi de ce nu s-a întâlnit cu locuitori sau de ce nu a vizitat un centru comunitar local, premierul May a spus că dorește să se deplaseze la locul incidentului pentru a fi informată în legătură cu situația existentă de către serviciile de urgență.

Tabloidul britanic The Sun a relatat vineri că 65 de persoane sunt decedate sau date dispărute în urma incendiului de la Grenfell Tower. Poliția londoneză a afirmat că multe persoane se află în stare critică, iar bilanțul tragediei s-ar putea agrava, și a anunțat că ar putea dura luni de zile pentru a verifica ruinele clădirii și pentru a identifica victimele.

Vineri, ziarele britanice și-au intensificat criticile la adresa guvernului, spunând că există o serie de întrebări fără răspuns, inclusiv dacă materialele folosite la construcția clădirii au contribuit la extinderea rapidă a incendiului.

"Trei întrebări letale", a titrat ziarul Daily Mail, care a susținut Partidul Conservator la alegerile legislative, spunând că miniștrii se confruntă cu întrebări îngrijorătoare în legătură cu dezastrul de la Londra.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău