Premieră pentru R. Moldova: În 2020, veniturile populației pe cardurile bancare au fost mai mari decât cele în numerar

  • 30 Aprilie 2021 13:00
Premieră pentru R. Moldova: În 2020, veniturile populației pe cardurile bancare au fost mai mari decât cele în numerar

În premieră pentru Republica Moldova, veniturile populației obținute pe cardurile bancare au fost mai mari decât cele în numerar, pe parcursul anului trecut. Potrivit unei analize a IDIS „Viitorul”, în perioada menționată a crescut considerabil și numărul plăților efectuate cu cardul.

În anul 2020, pe cardurile contribuabililor moldoveni au fost virate cel puțin 70 de miliarde de lei, fiind vorba în special despre venituri, susține expertul economic Veaceslav Ioniță. El menționează totuși că mulți cetățeni încă mai preferă să retragă banii de pe card, astfel că 54 de miliarde de lei au fost scoși ulterior sub formă de numerar.

Piața cardurilor bancare s-a apropiat de 84 de miliarde de lei. Este o sumă incomparabilă cu cea de acum 12 ani, când era de doar 10 miliarde de lei. Piața cardurilor poate fi împărțită: în cardurile emise din Republica Moldova, cu ponderea cea mai mare de circa 70 de miliarde de lei; avem cardurile emise în Republica Moldova, dar plățile efectuate de peste hotare – 6 miliarde de lei și sunt carduri emise în străinătate și utilizate în Republica Moldova – 8 miliarde de lei. Acești bani nu sunt utilizați de străini în Republica Moldova, deoarece o parte din cardurile emise din străinătate sunt tot cardurile cetățenilor moldoveni. În jur de 6 miliarde de lei îi cheltuie străinii în Republica Moldova, iar restul banilor sunt ai cetățenilor moldoveni.

Deși domină plățile în numerar, cele cu cardul înregistrează o creștere constantă. Doar pe parcursul anului trecut plățile efectuate prin intermediul cardurilor bancare s-au ridicat la peste 16 miliarde de lei. Motivele ar fi pandemia, dar și campaniile de promovare a plăților cu cardul, consideră Veaceslav Ioniță.

Plățile cu cardul sunt efectuate și peste hotare. În 2020, în total moldovenii au făcut achitări cu cardul de peste 21 de miliarde de lei. E primul an când plățile cu cardul peste hotare au scăzut. Până în 2016 achitările cu cardul peste hotare erau mult mai mari. Majoritatea companiilor din Republica Moldova care se respectă oferă posibilitatea să se achite cu cardul și online, inclusiv online se plătesc mult mai des facturile.

Potrivit statisticilor, achitările online în Republica Moldova au crescut de 2,5 ori în doi ani de zile.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
15,52
Cer fragmentat
Umiditate:80 %
Vint:4,63 m/s
Sun
14
Mon
16
Tue
17
Wed
18
Thu
19
Arhivă Radio Chișinău